29% dintre britanici si-ar dori alt job
57% dintre angajatii din Marea Britanie se declara multumiti de joburile lor si doar unul din patru se declara nemultumiti de actualul loc de munca - arata un sondaj realizat recent de publicatia electronica CareerBuilder.co.uk. Sondajul dezvaluie ca 29% dintre angajati au de gand sa isi schimbe jobul pana la sfarsitul anului, iar patru din zece vor sa faca acest lucru in urmatorii doi ani. Cel mai des invocate motive pentru care angajatii ar parasi compania pentru care lucreaza in prezent sunt salariul (patru din zece angajati s-au declarat nemultumiti de salariile pe care le primesc, o treime s-au plans de faptul ca nu au mai primit o marire salariala in ultimul an si doua treimi pentru ca nu au primit bonusuri); oportunitatile de a avansa in cariera (37% dintre angajati sunt nemultumiti de faptul ca angajatorul nu le ofera sanse de a promova, iar noua din zece angajati se plang ca nu au fost promovati in ultimul an); echilibrul viata personala-viata profesionala (28% dintre respondenti s-au aratat nesatisfacuti de acest aspect); sesiunile de training oferite de angajatori (trei din zece angajati au declarat ca acestea sunt putine si de slaba calitate). Daca ar aplica pentru o noua pozitie, 30% dintre salariatii britanici ar cauta la noul angajator conditii bune de lucru, 23% sanse reale de a fi promovati rapid, 19 % stabilitatea companiei si siguranta locului de munca si 9% dintre acestia un program flexibil.