Regula pentru 2013 în training: Nu există nicio regulă
În 2012, EXEC-EDU a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 550.000 EUR, clasându-se pe locul 8 în topul furnizorilor de training, conform cifrelor înregistrate pe site-ul ANAF.
În anul 2013, până în luna iulie au fost la cursuri aproape 400 de cursanți, la care se adaugă peste 100 pregătiți cu fonduri europene în cadrul proiectului POSDRU pe care îl gestionăm. Aceasta înseamnă aproximativ 550 de ore de training, predominând cursurile customizate pentru companii. O particularitate a programelor EXEC-EDU este faptul că se adresează unei nișe formate exclusiv din manageri, deci nu sunt orientate spre volum, ci spre o mare complexitate, din punct de vedere al conținutului, dar și al nivelului participantilor.
Ce tipuri de cursuri se cer în 2013 ?
Una din cerințele care apare tot mai des în cursurile customizate este aceea de a integra în tematica de curs module de etică organizațională. Această nevoie a apărut datorită faptului că, în goana după rezultate și atingerea obiectivelor, în organizații apare tentația practicilor neetice. Acest lucru are consecințe dintre cele mai grave, de la degradarea reputației companiei la deteriorarea culturii organizaționale și scăderea performanței pe termen lung.
De asemenea, se pune accentul pe creșterea nivelului de „engagement” al angajaților cu scopul creșterii performanțelor, retenției și creativității. Astfel, a reapărut tendința mai veche, de a crește nivelul de angajament și retenție a angajaților valoroși prin participarea la programe de dezvoltare.
Cursurile de people management și de dezvoltare a abilităților de lider rămân în topul preferințelor cursanților, ca și în anul anterior.
Decizia cu privire la alegerea furnizorului de training nu mai este exclusiv în sarcina HR-ului
În procesul de luare a deciziilor iau parte deopotrivă departamentul de achiziții și alte persoane cheie din management sau chiar participanții. În proporție foarte mare, selecția se face în urma organizarii de licitații și sesiuni demo, în urmă cărora opinia HR-ului cântărește la fel de mult ca și cea a celorlalți stakeholderi. Implicarea managerilor și participanților încă din faza de selecție este benefică, aceștia sunt mult mai receptivi atunci când trainerul îi implică în pregatirea cursului și mai motivați să contribuie activ pe parcursul training-ului.
Tot mai adesea, chiar persoanele din vârful organizației se implică în alegerea furnizorului și a programului de training, pentru a se asigura că proiectele de dezvoltare au ca focus creșterea performanțelor business-ului.
Tot mai mulți cursanți își achită din buzunarul propriu participarea la programe de dezvoltare complexe
La programele de certificare complexe organizate de EXEC-EDU, procentul celor care suporta pe cont propriu taxa de participare a crescut an de an, ajungând în 2013 până la 30% la unele cursuri. Acest lucru se întâmplă pe de-o parte pentru că managerii încep să fie conștienți de importanța de a investi continuu în pregatirea lor, fără să mai aștepte ca angajatorul „să îi trimită la training”. Pe de altă parte bugetele companiilor sunt direcționate mai degrabă către cursurile customizate, in-house, la care participă un număr mare de persoane și unde eficiența este maximă din punct de vedere al costurilor per participant.
Pentru companii, stoparea investițiilor în cursuri organizate în exteriorul organizației, reprezintă o măsură periculoasă pe termen lung. Managerii pierd, astfel, oportunitatea de a schimba idei și opinii cu alți participanți, de a ieși din companie și a înțelege trendurile pieței, de a-și evalua competențele raportându-se la nivelul altor profesioniști, de a face networking de calitate și chiar afaceri cu colegii.
Rețelele sociale devin un canal important de promovare a cursurilor, datorită capacității lor de a crea „buzz” și de a genera referințe valabile și credibile. În schimb, simpla trimitere a unui e-mail de prezentare a cursului nu mai generează reacții pozitive.
Cu ajutorul social media, se creează comunități tot mai puternice de absolvenți, care țin legătură mult timp după terminarea cursurilor.