Recrutări intensive la compania CGS România
Oportunităţile de business provin atât de peste hotare, dar şi din România. În 2011, de exemplu, echipele de vânzări, atât cea europeană, cât şi cea americană, au avut rezultate excelente, concretizate în multe activităţi de implementat în cursul acestui an. Industriile pe care se vor axa sunt, cu precădere, Telecomunicaţii, Media, Producători de Tehnică de Calcul şi Industria Bancară.
Recrutări intensive vor avea loc în Bucureşti şi Sibiu. În Braşov creşterea va fi moderată deoarece aici lucrează deja peste
1 300 de angajaţi. Sibiul şi capitala reprezintă platforma, care, din punct de vedere al cumulului de forţă de muncă, va susţine nevoile companiei; aici vor fi recrutaţi peste 650 de angajaţi.
„Ne vom concentra atenţia către candidaţii cu dorinţă de muncă, vârsta nefiind un criteriu. Ei pot avea sau nu experienţă în domeniu, oricum compania va investi în pregătirea şi formarea lor. Trebuie să fie absolvenţi de facultate sau cu studii în curs şi să cunoască la nivel avansat o limbă străină. Cererea de limbă străină are un volum mare pentru limbile: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană. Evident, această dezvoltare va atrage după sine noi poziţii specializate în Departamentele Financiar, IT, Resurse Umane, Recrutare, Administrativ, precum şi poziţii de Management şi Middle Management.“
Procesul de recrutare este cel clasic: selecţia, interviul prin telefon, test de limbă străină şi cunoştinţe de utilizare a calculatorului, interviul cu Departamentul de Recrutare şi un ultim interviu cu Managerul de Proiect. Criteriile generale în baza cărora se face selecţia de personal sunt orientate către abilităţile de comunicare ale candidatului, orientarea către client şi calitate, gradul de adaptabilitate la schimbări, integrarea în restul echipei, motivarea. Specificitatea proiectului, în care viitorul angajat îşi va desfăşura activitatea, adaugă la cele de mai sus şi cunoştinţe din domeniul financiar, competenţe tehnice sau aptitudini de vânzări.
În procesul de recrutare, compania lucrează pe două planuri în paralel; se axează pe recrutarea cu resurse proprii, prin Departamentul intern de Recrutare, dar şi pe suportul agenţiilor de recrutare, pentru situaţii care impun un volum mare de angajări, în termen scurt.
Crearea de condiţii de muncă ce depăşesc media pieţei rămâne o preocupare constantă, compania îmbunătăţind permanent pachetele de compensaţii şi beneficii, dar şi atmosfera de la locul de muncă. Marjele salariale sunt mai greu de explicat, deoarece mixul de competenţe în cazul angajaţilor este unul extrem de divers. Acest mix este dat de limba străină vorbită, abilităţile tehnice, non tehnice, financiare sau nu, de vânzări, respectiv poziţia ierarhică avută. În piaţă, salariile poziţiilor de entry level se situează între 250 şi 1500 euro net, însă CGS oferă un plus peste aceste valori.
Promovările se fac din interior, strategie care a motivat foarte mult personalul. Fiecare angajat din top&middle management a fost la un moment dat într-o poziţie de entry level. Cu ocazia deschiderii sediului din Braşov, de exemplu, foarte mulţi colegi din Bucureşti şi-au arătat disponibilitatea de a se reloca. Iniţiativa lor a fost susţinută prin subvenţionarea temporară a costului de relocare şi acomodare, şi majoritatea a beneficiat de poziţii ierarhice mai mari. La fel a fost şi în cazul relocării în Sibiu.
Compania a crescut bugetele alocate trainingurilor de la un an la altul, aproximativ de 4-5 ori în fiecare an. Cu doi ani în urmă, de exemplu, CGS a dezvoltat o curriculă de training cu acţiune pe termen lung, care urmărea însuşirea activităţilor de planificare şi definire a obiectivelor, selectarea strategiilor, organizarea echipei, managementul timpului şi al echipei.
„Noi ne-am diferenţiat tot timpul prin calitatea echipei, şi mai ales prin rezultatele pe care această echipă le-a avut pentru clienţi, pe care i-am obişnuit cu recorduri pe care nu le-au atins niciodată în nicio ţară sau continent unde au externalizat servicii. Am fost invitaţi de partenerii noştri să luăm parte la nivel de top în crearea strategiilor de piaţă pentru termen scurt şi mediu.“