Pamantul online este fertil
Anul acesta se implinesc 15 ani de la aparitia publicitatii online, iar de la aparitia primului banner si pana in prezent, cifra de afaceri a publicitatii online a ajuns la 42 miliarde de dolari. Ce determina aceasta crestere?
Unul dintre factorii determinanti este atentia pe care i-o acorda agentiile de publicitate, care pana nu demult activau doar pe medii traditionale. Astfel, firmele care au traditie in administrarea bugetelor de promovare s-au reorientat si acorda acum bugete importante si publicitatii online. „Asteptarile sunt ca si Romania sa se alinieze in curand la trendul european, astfel incat ponderea din totalul bugetelor de publicitate sa fie mai apropiata de media de 5 procente", declara Radu Herinean, Enterprise Risk Manager la Deloitte Romania.
In urma pietelor vestice
Ciprian Sava, Vice President Client Service – Advertising Research, la Ipsos Interactive Services, considera ca mediul online a devenit un mediu specific, care nu mai este privit doar ca o alternativa la variantele traditionale ale advertisingului, respectiv Radio, TV si Print. In plus, reprezentantul Ipsos Interactive Services a observat ca piata de publicitate online din Romania are un ritm mult mai accelerat de maturizare. Chiar si asa, tot suntem in urma pietelor vestice… „Factorul care determina aceasta maturizare este, la fel ca in oricare alta piata, consumatorul. Consumatorul roman s-a mutat online in Romania mult mai repede decat s-a intamplat acest lucru in pietele vest-europene. Totusi, suntem inca in urma pietelor vestice, mai ales datorita faptului ca aparatul guvernamental nu a reusit sa tina pasul si sa incurajeze societatea sa evolueze rapid in acest sens", declara Ciprian Sava. Cat despre costurile care se practica in aceasta industrie, acesta sustine ca pretul publicitatii online in Romania este inca mic, comparativ cu serviciile de acelasi profil din vestul Europei sau SUA. „Totusi, un factor esential care determina pretul este si va ramane numarul de vizitatori al unui website si profilul lor", declara reprezentatul Ipsos Interactive Services.
Si Marius Pahomi, Global Solutions – Interaction, Mediaedge:cia, este de parere ca au fost inregistrate cresteri semnificative, chiar recorduri ale dezvoltarii publicitatii online. „In Romania exista in prezent, aproximativ sapte milioane de utilizatori de Internet. Rata de penetrare a Internetului in Romania este de 31.4 %, comparativ cu o rata medie de penetrare la nivelul UE de 55.7 %. Totusi, la rata de crestere, detinem recordul la nivelul UE, inregistrand in perioada 2000-2007, o crestere de 775% – si se pare ca vom creste in continuare", declara Marius Pahomi, Mediaedge:cia.
Anonimat in viata online
Potrivit studiului Deloitte – Previziuni Media 2008, anul acesta publicitatea online va intampina doua piedici, respectiv cresterea adversitatii publicului fata de publicitatea online si a opozitiei fata de monitorizarea comportamentului online. In cazul cresterii adversitatii, Radu Herinean ne-a explicat ca pe masura ce vom avansa si vom fi tot mai deranjati de publicitatea online, se va recurge la metode tehnice de filtrare a reclamelor la nivelul utilizatorului. Cat despre opozitia fata de monitorizarea comportamentului online, acesta mentioneaza ca exista multi operatori de servicii pe Internet care pastreaza multe informatii despre utilizatori. „Deja sunt firme mari, precum Google care, cel putin oficial, declara ca nu pastreaza datele respective mai mult de doi-trei ani. Aceasta problema nu este destul de bine reglementata deocamdata, deci nu se stie concret unde ajung acele informatii si cum sunt folosite ulterior. Acest lucru este posibil sa ii determine pe multi dintre utilizatori sa faca demersuri active care sa le asigure o viata online mai anonima", completeaza reprezentantul Deloitte.
Formate agresive
Marius Pahomi, Global Solutions – Interaction, Mediaedge:cia, este de parere ca aceasta crestere a „adversitatii " publicului fata de publicitatea online este determinata de unele formate foarte agresive si de nerespectarea drepturilor internautilor. „Piata de media online este in plin proces de autoreglementare, de stabilire de standarde si bune practici, iar rolul Internetului este sa antreneze participarea consumatorului si interactiunea cu brandul", sustine Marius Pahomi. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentatul Mediaedge:cia, monitorizarea comportamentului online se face potrivit legislatiei europene si exclusiv pentru prelucrari statistice. Mai mult decat atat, marea majoritate a publisherilor online sunt inscrisi in Registrul de Evidenta a Prelucrarilor de Date cu Caracter Personal.
La control
Potrivit studiului Deloitte, proportional cu dezvoltarea publicitatii online, va creste si numarul controalelor de reglementare. „In prezent, pentru posturile de televiziune exista reglementari in ceea ce priveste frecventa cu care se difuzeaza reclamele. Insa, pe un site nu exista reglementari in acest sens si este posibil nici sa nu apara din cauza unor dificultati tehnice", sustine Radu Herinean. In ceea ce priveste zona financiara a publicitatii online, lucrurile sunt reglementate implicit de cadrul fiscal, insa vanzarile de publicitate sunt oricum destul de dificil de cuantificat. Potrivit informatiilor furnizate de Radu Herinean, in prezent exista multi furnizori de publicitate persoane fizice, iar acest fapt creeaza dificultati fiscale in ceea ce priveste modul in care sunt inregistrate, contabilizate si raportate respectivele incasari. „In afara mediului online, pentru a face publicitate unui produs treci printr-un intreg proces de autorizare. Acest fapt nu este valabil si pentru mediul online, unde poti promova la discretie aproape orice pe site-ul personal", declara Radu Herinean, Enterprise Risk Services Manager la Deloitte Romania.
Explozie FMCG
Pentru anul 2008, Marius Pahomi este de parere ca cei mai mari consumatori de publicitate online vor fi cei activi in sectorul financiar-bancar, auto, telecom si industria de cosmetice. Ciprian Sava, Vice President Client Service – Advertising Research la Ipsos Interactive Services, extinde aria de acoperire si aduce in prim-plan industriile. „In mod cert industria auto, serviciile financiare si cele electronice vor continua sa fie lideri in Romania, pentru ca sunt de fapt industriile care s-au transpus cel mai rapid si mai eficient online. Dar ma astept ca industria FMCG sa explodeze de asemenea, o data cu intrarea pe piata a gigantilor acestui sector, cum sunt P&G, Unilever etc. Acest lucru este valabil, mai ales urmarind tendintele globale", completeaza Ciprian Sava.
Balanta se inclina
Pe de alta parte, exista si afaceri care se bazeaza pe Internet inca de la intrarea pe piata. Un exemplu fericit este eMAG. Inceputul a fost timid, insa rezultatele nu au intarziat sa apara. eMAG a incheiat anul 2007 cu o cifra de afaceri de aproximativ 77 de milioane de euro si cu o cota de piata de peste 70%, din totalul vanzarilor online din Romania. Pentru 2008, magazinul virtual preconizeaza o cifra de afaceri de aproximativ 140-150 de milioane de euro. „Usurinta cu care se realizeaza comenzile, gama mare de produse si preturile competitive vor indrepta noi categorii de clienti spre achizitiile online. In plus, mediul online ofera un alt avantaj unic, imposibil de replicat in retailul clasic: posibilitatea de a cere sfatul altor utilizatori ai produselor si de a citi review-uri neutre despre produse realizate de alti clienti", sunt cateva dintre motivele pe care ni le-a dezvaluit Radu Apostolescu, director divizie brand al eMAG, in ceea ce priveste decizia de a intra cu un business pe piata online. De asemenea, acesta este de parere ca lupta intre vizibilitatea online si testarea fizica a produsului nu se va sfarsi probabil, niciodata. Chiar si asa, se pare ca balanta va inclina din ce in ce mai mult in favoarea instrumentelor online. „Aici depinde doar de jucatorii din piata cum vor sti sa exploateze in favoarea clientilor potentialul latent, inca enorm, al dezvoltarii online. Argumentele offline-ului au fost deja spuse in istoria relativ indelungata a comertului, pe cand comertul online este foarte tanar", sustine reprezentatul eMAG.
Pe pamant online
„Ca sa incepi o afacere pe Internet ai nevoie de o suma mica de bani si de o idee mareata”, sustine Radu Herinean, Enterprise Risk Services Manager la Deloitte Romania. Astfel, nu ne mai surprinde faptul ca multe dintre afacerile traditionale s-au mutat si pe teritoriul online. Se pare ca cei predispusi la o astfel de afacere sunt cei care au deja o afacere traditionala pe piata si care se lanseaza si pe Internet pentru a fi prezenti in acest mediu. Este si cazul magazinului Vinexpert, care si-a lansat produsele si pe Internet prin intermediul evinoteca.ro. Intrebat ce l-a determinat sa faca acest pas, Catalin Paduraru, presedinte Vinexpert, a declarat: „Ne-a motivat necesitatea de a fi prezenti acolo unde nu operam fizic, deschiderea catre lume si schimbarea comportamentului omului activ, care petrece acum mai mult timp in fata calculatorului decat la televizor”.