Mirajul angajărilor la „stat”. Cum a ajuns sistemul public să schimbe oameni

Sursa foto: Pixabay.com

Mii de oameni s-au angajat, anul trecut, în sistemul de stat. Vor reuși ei să aducă schimbarea sistemului public sau vor fi “înghițiți” de sistem? Se pare că șansele sunt minime, o spun cei care au încercat să pună rotițele sistemul public în mișcare. Cei care au recrutat personal pentru posturile de la stat declară că decidenții politici nu caută oameni care să facă performanță. Așa că în jocul “de-a angajarea și de-a angajatul” cei care pierd suntem noi – plătitorii de taxe, finanțatorii unui astfel de sistem.

Anul trecut, 15.000 de oameni au fost angajați în sistemul public

În ultimii ani, ne-am confruntat cu un boom al angajărilor în sistemul public. A devenit atractivă angajarea la stat și pentru cei care spuneau că nu vor ajunge vreodată să lucreze acolo. Astfel că salariile crescute, voucherele de vacanță, sporurile de toate felurile, programul lejer și siguranța că de acolo vor pleca, doar când vor ieși la pensie, sunt doar câteva dintre beneficiile peste care nu poate trece oricine.

Erau, la finalul lui 2019, 950.000 de angajați în sistemul de stat, în creștere cu 15.000 față de anul trecut, potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Numărul celor care lucrau în privat ajunsese la 4.220.000.

Cu toate acestea, multe locuri de muncă sunt încă disponibile în privat, mulți angajatori se plâng că nu își găsesc angajații potriviți pentru funcțiile libere, alții i-ar învăța chiar ei meserie, însă locul de muncă tot nu devine atractiv pentru nimeni.

În ciuda piedicilor pe care le întâmpină angajatorii din privat, posturile de la stat sunt la mare căutare și atunci vine întrebarea ce te face să ajungi din angajat de la privat unul de la stat? Vorbim despre tipologii diferite, despre două tipuri de angajați sau din contră sistemul este cel care schimbă oamenii? De ce oamenii care dădeau randament în privat ajung să nu poată face nimic la stat, mulți se complac, nu merg mai departe, sunt prinși în mrejele unui sistem, care nu răspunde cerințelor și valorilor pieței muncii și, de multe ori, nu răspunde nici principiilor democratice.

Diferențele dintre sistemul de stat și cel privat încep cu recrutarea

George Butunoiu are peste 28 de ani de vechime în recrutare și a realizat mii de procese de selecție de personal pentru sistemul public și pentru cel privat.

El susține că diferențele dintre cele două sisteme încep chiar cu recrutarea angajaților.“Dacă prin recrutare înțelegem ce știe toată lumea de la firmele private, atunci ce e la stat nu are nicio legătură cu recrutarea”.

Aceasta pentru că la stat nu se caută profesioniști, deci atunci și rezultatele muncii celui care va ajunge să ocupe “postul” vor fi egale cu zero. Se pare că procesele de selecție “nu au vreodată ca obiectiv găsirea angajatului potrivit. Am făcut peste 500 de recrutări în posturi cheie de la stat și cred că doar de vreo 5 ori obiectivul angajatorului (decidentului) a fost cu adevărat să găsească pe cineva potrivit. În 495 de cazuri voiau doar să plaseze pe posturile respective anumite persoane, dintre care mulți erau de-a dreptul periculoși pentru organizație”, susține George Butunoiu.

“Niciunul dintre procesele de recurtare nu a fost corect”

George Butunoiu este unul dintre cei care s-a ocupat și de procesul de recrutare a celor 54 de manageri privați pentru companiile din subordinea Ministerului Transporturilor, proces la care s-au înscris, în 2012, peste 8 mii de persoane. Cei recrutați atunci au fost repede schimbați din funcție, încât și acum se caută profesioniști pentru Consiliile de Administrație ale acelor companii. Chiar dacă mecanismul de recrutare a început corect, se pare că până și el a fost împiedicat de teama politicului față de meritocrație, văzută ca un pericol pentru decidenți.“Niciunul dintre procesele de recrutare nu a fost «corect», nu a putut fi astfel pentru că a fost conceput în așa fel încât decizia finală să poată să fie discreționară pentru politicieni. Ceea ce a invalidat în totalitate eventuala corectitudine din primele faze ale recrutării”.

Așa că, gândiți de mai multe ori, când vi se oferă ocazia de a trece de la privat la stat! Sfatul este valabil și pentru angajații de rând, dar și pentru vârfurile din companii. Pentru că un ,,Da”, din partea unui decident poate ascunde interese și mai poate și să vă îngrădească puterea de decizie mai târziu. Dacă pentru un angajat obișnuit timpul petrecut la muncă, banii, bonusurile și siguranța unui loc de muncă plusează, pentru un lider, dorința decidenților politici de a spune ce trebuie făcut poate încurca, împiedica și chiar aduce eșecul unor politici organizaționale care ar fi putut da rezultate excelente într-o companie privată.

Se pare că bine la stat le va fi doar celor care ajung acolo nu pentru muncă, ci pentru alte considerente, concluzie la care a ajuns și expertul în recrutare, George Butunoiu: “În general, e foarte bine pentru cei care nu vor să muncească și nu vor să-și asume vreo responsabilitate, pe de o parte, și pentru cei care vor să-și folosească poziția și statutul pentru a face trafic de influență sau să fure, pur și simplu”.

Octavian Bădescu, unul dintre profesioniștii care a încercat să schimbe sistemul

Există însă și câțiva care au dat succesul din viața profesională de la privat pe un loc la stat, de unde au sperat că vor aduce schimbarea sistemului, un sistem perceput de mulți că ar produce doar pagubă. Au ajuns să mute muntele din loc sau din contra a trebuit să treacă mai departe pentru a nu fi striviți de “bolovanii” din sistem?

Octavian Bădescu a încercat să facă asta în 2013, timp de 4 luni, cât a fost manager al diviziei PrioriPost din cadrul Poștei Române, după ce fondase în 2007 o companiei de curierat. Acum conduce o firmă de consultanță în imobiliare, dar nu a renunțat la ideea că se mai poate face ceva și pentru schimbarea sistemul public și este membru în Cosiliul de Administrație al ELCEN București, din 2016.

Cu toate că, după aceste experiențe, nu poate avea o viziunea optimistă cu privire la evoluția sistemului public, spune că singura soluție pentru ca lucrurile să înceapă să meargă ar fi chiar schimbarea democrației după care funcționează România astăzi. Nu mai avem nevoie de o democrație egalitaristă,“în care odată la 4 ani, sunt aleși oameni cu competențe discutabile, de către oameni fără competența de a alege în mod calificat și responsabil.”

Crede că adevărata schimbare va veni odată cu ,,up-gradarea” actualei forme de democrație, iar votul, spune el, trebuie să fie proporțional cu contribuția individuală la veniturile și la cheltuielile bugetare, iar derapajele din sistemul public, trebuie penalizate cel puțin prin plecarea de la putere. Mai crede și că restartarea sistemului de stat se va face odată cu privatizarea a minim 80% din cele peste 1.000 de companii, fără pretenții nejustificate de preț din partea statului.

„Oamenii creează sistemul, odată creat, acesta domină”

Nu mai are încredere că profesioniștii din privat vor aduce schimbarea sistemul despre care toți spunem că este unul al neproductivității, al statului “degeaba”. Și aceasta pentru că „deși oamenii creează sistemul, odată creat, acesta domină”. Totul din cauza dependenței de bugetul de stat, buget dictat după considerente politice și nu după necesitate sau după performanță. “Cât timp banii vin indiferent de rezultate, nu poate exista vreo așteptare în planul performanței. Majoritatea companiilor de stat și a organismelor de administrare ale statului, mai ales pe plan local, sunt doar forme de protecție socială, nu produc venituri care să le acopere costurile, decât eventual dacă acționează în condiții de monopol”.

Referindu-se la perioada când a condus divizia PrioriPost, nu se declară un învins al sistemului, ci susține că ,,Degeaba vrea «managerul» dacă «proprietarul» nu vrea. Iar proprietarul este extrem de «difuz», are niște reprezentanți interesați nu de «creștere» și «profit», care nu le aduc lor personal niciun «dividend», ci de voturi și de cum pot extrage resurse pentru a obține acele voturi, care să îi păstreze la butoanele administrării. Prin urmare, nu poți obține rezultate în planul unor indicatori clasici de performanță managerială, care nu interesează pe nimeni.”

Crede că ar fi existat șanse pentru Poșta Română, doar ar fi fost“eliberată prin privatizare, ar putea fi șanse pentru performanțe viitoare și pentru a nu mai fi contribuabilii nevoiți să o capitalizeze mereu”. Pe o piață liberă, Poșta Română nu ar fi existat.

Performanța la stat, o cerință doar pe hârtie

Ne așteptăm ca în orice oganizație privată să existe un schimb echitabil între angajat și angajator, unul care dă prin forța muncii sale produs și performanță firmei, uneori fiind una cu firma, pentru că angajatul ajunge să creadă în obiectivele ei și este respectat de angajator cu tot felul de bonusuri.

La stat, însă, cei care vor să facă performanță sunt văzuți ca niște paria, pentru că vor să pună rotițele sistemului să funcționeze, pentru a da produsul pentru care, pe hârtie, a fost creat. Și da, unii dintre cei care încearcă să împingă sistemul, să-și facă și colegii de muncă să munească, ajung să sfârșească afară din sistem. Pentru că aici munca are un alt înțeles, munca este doar în folosului decidentului politic, a mecanismului care chiar pune sistemul să funcționeze, însă doar apăsând pe butoanele care trebuie și care aparțin doar unora. În această ecuație a angajatului și angajatorului STAT – există câștigători, dar și perdanți. E concluzia la care a ajuns și Octavian Bădescu: „câștigă politicul, poate și angajații din organizație, câștigă managerul, câștigă sindicatul. Pierd însă contribuabilii”, adică noi toți.