„Mercenarii” ataca piata!
Numarul candidatilor care pot fi cata-logati drept "mercenari" este in crestere, unul dintre factorii care alimenteaza acest fenomen fiind specificul actual al pietei fortei de munca, acela ca cererea depaseste de multe ori oferta. "Intalnim aproape zilnic astfel de candidati. Datoria noastra este sa le explicam ca aceasta atitudine nu este laudabila si ca este nevoie de un pic de tact in cadrul discutiilor cu un poten-tial angajator sau cu un head-hunter", sustine Oana Botolan, Country Manager, Consulteam. Mai mult decat atat, potrivit Mihaelei Damian, Managing Partner, Stanton Chase Romania, spre deosebire de candidatii intervievati in anul 2005, celor de astazi le lipseste simtul al realitatii, ei se axeaza tot mai mult pe pachetul salarial, si au pretentii exagerate uneori.
La ce nivel stau?
Carmen Iorgulescu, Managing Partner la Plus HR Solutions, considera ca acest tip de comportament este cel mai des intalnit in randul generatiei tinere, care vrea sa sara etapele de dezvoltare profe-sionala. "Este vorba despre juniori care dupa ce trec printr-un stagiu de pregatire sau printr-un proiect de trainee intr-o companie multinationala vizeaza direct posturi la full level sau middle level", sustine specialistul. Potrivit lui Carmen Iorgulescu, spre deosebire de "carieristi", care gandesc anticipativ si isi construiesc drumul profesional pe termen lung, atitu-dinea "mercenarilor" compenseaza de multe ori lipsa de maturitate si de expe-rienta profesionala.
"Mercenari" de top
Se pare ca moda "mercenariatului" s-a extins si la cele mai inalte pozitii din ierarhia unei companii, in randul top managerilor. Aceasta categorie de "mercenari stilati" este formata din persoane care au ajuns la un nivel social si salarial ridicat in anumite companii. Carmen Iorgulescu sustine ca, in cazul acestor candidati, tentatia este generata de companiile in care au crescut rapid. "In astfel de companii, oamenii au obtinut un statut important fara a se raporta la piata. Astfel, acestor persoane, odata plecate din compania respectiva, le este foarte greu sa se adapteze la piata si sa se autoe-valueze corect", completeaza specialistul Plus HR Solutions. Si Mihaela Damian a intalnit candidati la nivel de top mana-gement care ii spuneau de la inceput ce asteptari financiare au de la jobul pentru care sunt intervievati, pretentii situate, de cele mai multe ori, peste asteptarile companiei-client. "Am intalnit situatii in care angajatii plecau pe aceeasi pozitie intr-o alta companie, insa sperau ca vor ajunge de la un salariu de 5.000 de euro net, la unul de 8.000 de euro", declara Mihaela Damian.
Obiceiuri nesanatoase
Pe parcursul activitatii sale, Mihaela Damian a observat ca acestui tip de candi-dati le este familiar un obicei: multi dintre ei nu isi dezvaluie venitul pe care il au la locul de munca actual. "Desi le explic ca este normal, in calitate de consultant, sa stiu salariul pe care l-au avut in compania respectiva si ca trebuie sa avem o relatie transparenta, acestia refuza pana in ultimul moment sa spuna suma", comple-teaza specialistul. Un astfel de comporta-ment poate da nastere unor situatii inco-mode, in care candidatul si reprezentantul companiei respective ajung sa se intal-neasca si nu bat palma din cauza pache-tului salarial impus de candidat. "Am avut doua astfel de cazuri. Profesional vorbind, erau persoane de foarte buna calitate, insa cand s-a ajuns la intalnirea finala, candidatul a avut pretentii salariale exagerate", completeaza reprezentantul Stanton Chase.
Pozitii atacate
Sunteti curiosi sa aflati pe ce pozitii sunt des intalniti "mercenarii"? Potrivit infor-matiilor furnizate de Oana Botolan, majo-ritatea "mercenarilor" aplica pentru pozitii de marketing sau vanzari. De aceeasi parere este si Carmen Iorgulescu, care sustine ca incidenta cea mai mare de "mercenari" este in marketing – unde piata este noua si in continua dezvoltare si in domeniul IT – unde cererea de specialisti este foarte mare, iar companiile din Romania concureaza cu cele din strainatate. Mai mult decat atat, aceasta a observat ca "mercenarii" se gasesc mai ales in sectoarele de activi-tate care au inregistrat o dezvoltare econo-mica foarte rapida. "Datorita progresului accelerat, numarul angajatilor a crescut in detrimentul calitatii acestora. Astfel, principiul potrivit caruia cresterea cererii conduce la o crestere a preturilor se aplica si pe piata resurselor umane", apreciaza Carmen Iorgulescu.
Cum afecteaza piata
Specialistii sunt de parere ca influenta "mercenarilor" asupra pietei salariilor este discutabila, mai ales in cazul candidatilor entry level. "Practic, acestia nu reusesc sa se impuna decat daca angajatorul are nevoie urgenta de personal si angajeaza mai multe persoane, in speranta ca perioada de proba ii va selecta natural", declara repre-zentantul Plus HR Solutions. La nivelul de middle sau top management, daca persoa-nele respective au competente profesionale foarte bune, pot juca aceasta carte cu riscul ca in timp sa isi piarda renumele si credibi-litatea in piata.
Daca nu vor sa plateasca un pret prea mare pentru un astfel de angajat, Oana Botolan recomanda clientilor sai sa nu caute cel mai inalt nivel de specialist pentru un post care nu solicita multe abilitati. Chiar daca uneori pretentiile unor candidati pot fi exagerate, ele sunt acceptate doar de acele organizatii in care complexitatea postului justifica investitia. "Astfel, in mod inevi-tabil, valoarea candidatului se dovedeste intr-un termen relativ scurt, iar pretentiile trebuie sustinute prin rezultate", conclu-zioneaza specialistul Consulteam.
Cum afecteaza recrutorii
Actiunile "mercenarilor" pot afecta companiile de recrutare in primul rand prin pierderea timpului, afectarea imaginii pe piata, dar si din punct de vedere finan-ciar. "Irosim timp, atat noi cat si compania pentru care recrutam, pentru ca trebuie sa reluam procesul. Mai mult decat atat, clientul este deja nemultumit, frustrat si dezamagit si exista riscul ca data viitoare compania recrutoare sa nu mai fie contac-tata pentru un astfel de proces", declara Mihaela Damian.
Vina este impartita. Pe de o parte anga-jatorul, strans cu usa de lipsa de profesio-nisti si presat de timp greseste acordand salarii uriase care pot darama intr-o clipa grila existenta a companiei sau previziunile furnizate de studiile salariale. Pe de alta parte, "mercenarii" forteaza mana recru-torilor, implicit si pe cea a angajatorilor, ridicand pretentii salariale nejustificate in unele cazuri. Astfel, pana cand nu va avea loc un armistitiu intre cele doua parti, piata fortei de munca nu se va echilibra.