Managerii din est mai „avuti” decat cei din vest
Raportul Global de remunerare Hay Group, a fost realizat folosind Hay Group PayNet(R)
(sursa de date de compensatii si beneficii), prin compararea pachetelor
salariale, a bonus-urilor, a taxelor si a costului vietii, astfel incat sa se
evidentieze puterea reala de cumparare data de pachetele salariale (venitul
total, care cuprinde salariul de baza si beneficiile variabile oferite anual)
ale managerilor, pentru 46 de tari din America de Nord, America de Sud,
Orientul Mijlociu, Africa, Europa si Asia Pacific.
„Sumele din raport nu constituie veniturile de care dispun
managerii din tarile respective. Pentru a putea evalua rezultatele si pentru a
le face comparabile si valabile pentru toate tarile, a fost introdus indicele
costului vietii, iar orasul la care s-a facut raportarea este New York. Cum New
York-ul este un oras mai scump decat Bucurestiul, pentru ca rezultatele sa poata
fi comparate, salariile managerilor romani au fost recalculate dupa un anumit
algoritm. Important este clasamentul si nu cifrele", a precizat Harry
Meintassis General Manager Hay Group Romania.
Managerii romani au o putere de cumparare mai mare decat
a managerilor americani sau a celor
francezi. Acestia s-au clasat pe locul 22 in top, cu un venit mediu de 115.280
dolari. Potrivit raportului, in
contextul cresterii inregistrate in majoritatea sectoarelor economice din Romania,
companiile au nevoie de manageri capabili sa faca fata unui mediu de afaceri competitiv.
„Intr-o astfel de piata in dezvoltare, cu un numar scazut de
profesionisti cu experienta – <
foarte intens. In sectoarele dinamice ca cel bancar sau IT&C, veniturile
angajatilor sunt deja la un nivel ridicat si se previzioneaza ca acestea sa ramana
la aceste cote", a declarat Harry Meintassis, General Manager, Hay Group Romania.
Tarile din Europa de
Est domina harta mondiala a salariilor
Managerii din Rusia s-au clasat pe locul patru, cu un venit
de aproximativ 157.348 dolari, iar pe
locul cinci cei din Turcia, cu un castig de 154.762 dolari. Pe locul sase s-a
clasat Mexicul, unde valoarea salariilor managerilor este de aproximativ
152.283 dolari. Ukraina este pe locul sapte, cu venituri disponibile pentru manageri echivalente a 149.118 dolari. Tarile
din Europa de Est au o pozitie dominanta pe masura ce inaintam in clasamentul
global, managerii din Polonia ocupa pozitia 11,
cu o putere de cumparare de aproximativ 128.537
dolari, iar cei din Lituania sunt pe locul 18 cu venituri de 122.941
dolari.
Esticii ii „bat" pe
vestici, dar si pe americani
Salariile managerilor din Europa de Vest sunt mai scazute
decat ale colegilor lor din est. Anglia s-a clasat doar pe locul 40, managerii
din aceasta tara au venituri echivalente a 86.367 dolari, acest lucru datorandu-se
taxelor si unui cost al vietii foarte ridicat. Germania se afla doar pe locul 19, cu o putere de cumparare
echivalenta a 122.427 dolari, iar Franta se afla pe pozitia 31, unde valoarea
reala a salariului este de 98.117 dolari. Italia s-a clasat pe pozitia 28, cu
venituri pentru management echivalente cu 101.487 dolari. Doar Spania, unde
costul vietii este mai scazut, si-a pastrat o pozitie rezonabila, locul 12, cu venituri de aproximativ 128.197
dolari. Managementul din SUA este cu mult mai slab platit in comparatie cu tarile
cu economii in curs de dezvoltare. Managerii americani s-au clasat doar pe
locul 24, cu o putere de cumparare echivalenta cu 104.905 dolari. Dezvoltarea
economica rapida din China
se reflecta si in nivelul veniturilor pentru manageri. Acestia au o medie salariala de 126. 281 dolari si ocupa locul
14 la nivel mondial. In ciuda dezvoltarii impresionante din ultimii ani, India ocupa
doar pozitia 36 in clasamentul global.
Managerii din aceasta tara
au o putere de cumparare de doar 92.750 dolari.