JOBURI. Peste 15.000 de locuri de muncă vacante în țară
Dacă vrei un loc de muncă în București, caută în cele 2.006 locuri de muncă vacante. Județele cu cele mai multe locuri de muncă sunt Cluj, cu 1.856, Arad, cu 1.066, Prahova, cu 1.020, Argeș, cu 970 și Timiș, cu 629. Județele cu cele mai puține locuri de muncă disponibile sunt Suceava, cu 61, Gorj, cu 42, Sălaj, cu 38, Ialomița, cu 37, Mehedinți, cu 32 și Bacău, cu 10 joburi vacante.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.396 locuri de muncă, după cum urmează:
- 137 analist servicii client;
- 105 programator;
- 58 inginer mecanic;
- 33 consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală;
- 29 inginer producție;
- 27 medic specialist;
- 25 consilier/expert/inspector/referent/economist in gestiunea economică;
- 25 inginer construcții civile, industriale și agricole;
- 25 inginer de sistem în informatică;
- 23 inginer de sistem software.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 13.860 locuri de muncă, dintre care:
- 1445 confecționer-asamblor articole din textile;
- 1111 muncitor necalificat în industria confecțiilor;
- 701 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor;
- 500 lucrător comercial;
- 491 operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice;
- 382 șofer autocamion/mașină de mare tonaj;
- 367 agent de securitate;
- 367 vânzător;
- 223 manipulant mărfuri;
- 219 șofer de autoturisme si camionete.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.