Internshipul: Ce câştigi dacă nu eşti plătit?
De exemplu, studenţii sau absolvenţii care aleg să facă un stagiu în una dintre marile companii ale lumii pot încasa un salariu cuprins între 4.600 şi 6.700 de dolari, fără a avea experienţă în acel domeniu, potrivit unui articol din Business Week. În România, programele de internship au câştigat teren şi din ce în ce mai multe companii sunt deschise la astfel de experienţe, mai ales pe perioada verii, când şi tinerii sunt în vacanţă. În ceea ce priveşte plata acestor programe, cei mai mulţi tineri câştigă mai ales experienţă şi mai puţin bani.
Astfel, urmarea unui program de internship poate creşte semnificativ şansele studenţilor sau absolvenţilor de facultate de a obţine un job permanent, fie că la finalul stagiului îşi găsesc un loc de muncă în acea organizaţie, fie că au deja o experienţă minimă de lucru care îi ajută în momentul recrutării. Asta, pentru că un internship oferă oportunitatea de a acumula experienţă practică într- un mediu şi domeniu de lucru, dar şi posibilitatea de a învăţa direct de la profesionişti.
În afară de diploma de absolvire a unei facultăţi, experienţa de lucru reală este cheia pentru reuşita pe piaţa locurilor de muncă astăzi. Experienţa, care poate fi obţinută în cadrul unui internship, va oferi întotdeauna un avantaj competitiv în construirea carierei. Angajatorii caută persoane care pot face dovada că posedă calităţile şi competenţele necesare pentru a efectua bine o anumită sarcină specifică de lucru.
În acest sens, internshipurile îi pot ajuta pe tineri să acumuleze cunoştinţe despre sarcinile generale de lucru şi să înveţe mai multe despre industriile şi domeniile care pot fi de interes pentru aceştia. De multe ori un internship duce şi la realizarea de contacte, persoane care îi pot ajuta pe stagiari să găsească răspunsuri la întrebări despre o posibilă carieră. Practic, orice program de internship include indirect şi unul de mentorship, deoarece angajaţii care îi supervizează pe interni le devin acestora mentori. Astfel, mentorii oferă îndrumare, sfaturi şi sprijin pe parcursul stagiului şi chiar al carierei. Din primele zile internii sunt sfătuiţi şi supervizaţi de mentori, pentru a se asigura că dezvoltarea profesională a tinerilor este aliniată cu aşteptările companiei.
Un internship, de asemenea, poate fi de ajutor pentru obţinerea unor abilităţi cum ar fi cele de organizare, scris şi comunicare interpersonală, iar experienţa practică devine rapid un „must have” pentru a obţine un post full-time după absolvire.
Pentru companii este important să vadă cum lucrează internii, pentru că, deşi un background academic puternic poate recomanda un student sau un absolvent, acesta nu este tot timpul suficient pentru a indica dacă un candidat se poate descurca într-un mediu de lucru specific. Angajatorii se aşteaptă de la un candidat să posede încredere, bune abilităţi de comunicare şi abilităţi de rezolvare a problemelor, precum şi capacitatea de a lucra bine cu ceilalţi.
În acest context, nu contează atât de mult dacă stagiul este sau nu plătit, dacă ştiţi că la finalul acestuia aţi învăţat ceva şi, mai mult decât atât, aveţi posibilitatea să fiţi angajaţi în cadrul acelei companii.
Stagiul, reglementat şi obligatoriu
Reprezentanţii Ministerului Muncii au lansat în dezbatere publică un proiect de lege care îi obligă pe tinerii care au terminat facultatea să efectueze un stagiu de adaptare profesională pe o perioadă de minimum şase luni şi maximum un an. Potrivit proiectului, activitatea stagiarului se va desfăşura sub îndrumarea unui formator din cadrul aceluiaşi compartiment în care acesta îşi va desfăşura activitatea. Persoana desemnată trebuie să fie dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se efectueze stagiul.
Citiți și:
Stagiul de practică la Orange, internship şi mentorat
Internship în bancă, primul pas pentru o carieră în domeniu
Articol preluat din Revista Cariere de iulie. Pentru detalii legate de abonare, click aici