Fragilitatea educațională din inima societății
“Analfabeţii secolului XXI nu vor fi cei care nu ştiu să scrie şi să citească, ci aceia care nu pot învăţa, dezvăţa şi reînvăţa” – Alvin Toffler. Cu acest motto, L’Express abordează o temă sensibilă: Fragilitatea educațională. Educația – aflată în inima societății, lăsată de izbeliște…
O problemă sensibilă, care generează numeroase și intense dezbateri, pe tărâm francez și la nivel mondial, rămâne educația. Un mecanism formidabil al ascensiunii sociale, care astăzi este sabotat de însăși societatea încă împovărată de inegalități, notează L’Express.
Fiind “în inima societății”, educația are o importanță sporită într-o lume în continuă transformare. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că instituțiile sunt locuri de învățare, de experiență și de îmbogățire minții, spritului.
Abordarea
O altă provocare o reprezintă abordarea. Există, de asemenea, cerința ca eficiența să fie în concordanță cu noul model de dezvoltare pe care trebuie să îl construiți. Cel actual și viitor, după cum se mai subliniază în L’Express.
Educația are un rol central în așa numita deschidere a minții. Acest lucru este esențial pentru a profita de oportunități. Și pentru a exploata în mod activ potențialul în multe domenii, inclusiv cel digital.
Reprezintă fragilitatea educațională cauza, sau consecința fragilității sociale? Trebuie să acționăm atât pe frontul educațional, cât și pe cel social. Cu un proiect educațional creativ, inovator, modern. Bazat pe multiple inteligențe, inclusiv inteligența emoțională. Așa se poate ajunge la o umanitate dezvoltată.
Provocările
Acestea fiind spuse, starea unora dintre instituțiile majore de învățământ din Franța este îngrijorătoare, având în vedere provocările. Facem ceea ce trebuie pentru a asigura viitorul generației următoare? Nu ne putem permite luxul de a întârzia. Deoarece vom fi repede copleșiți – astfel conchide publicația franceză.
Desigur, putem exclama noi, pe tărâm românesc: „Iată se întâmplă și la ei!” Cât privește subiectul Educație în România, menționăm că Revista CARIERE organizează un eveniment special. Despre educaţia viitorului în era disruptivă a inteligenţei artificiale şi a transformărilor radicale. Evenimentul „EDUCAŢIA 4.0 – Revoluţia transformării noastre ca societate. De unde începem?” se desfășoară pe 20 septembrie 2018, în București.
Lecția
„În ce priveşte învăţământul, lecţia este clară: obiectivul lui fundamental trebuie să fie acela de a spori ;<capacitatea de adaptare> a individului, pentru ca acesta să se poată adapta repede şi uşor la noutatea permanentă. Şi cu cât ritmul schimbărilor este mai rapid, cu atât se cere mai multă atenţie pentru a discerne tipul de evenimente ce vor surveni. Nu mai este suficient ca Johnny să înţeleagă trecutul. Nu este suficient nici ca el să înţeleagă prezentul, căci mediul ambiant imediat va dispărea curând. Johnny trebuie să înveţe să anticipeze sensul şi ritmul schimbărilor. El trebuie, ca să ne exprimăm în termeni tehnici, să facă previziuni repetate, probabiliste şi pe termen din ce în ce mai lung. Şi la fel trebuie să facă şi profesorii lui Johnny” – Alvin Toffler în Şocul viitorului, Noua revoluție a învățământului.