Estimările FMI. Economia mondială va înregistra o creştere în acest an şi anul viitor
De asemenea, Fondul a apreciat că anul trecut activitatea economică în Europa şi Asia a fost suprinzător mai bună decât preconiza, astfel că FMI şi-a revizuit în sus estimările pentru zona euro, în special pentru Germania, Italia şi Olanda, "reflectând avansul puternic al cererii interne şi cererea externă mai mare".
Vorbim despre faptul că Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, luni, estimările privind creşterea economiei mondiale în 2018 şi 2019, apreciind că reducerile de taxe adoptate de administraţia Trump ar urma să ducă la creşterea investiţiilor în cea mai mare economie mondială şi vor ajuta, de asemenea, şi principalii parteneri comerciali ai SUA, potrivit Reuters.
"Modificarea politicii fiscale în SUA ar urma să stimuleze activitatea, impactul pe termen scurt în SUA urmând să fie stimulat de răspunsul investiţiilor la reducerea taxelor pe profitul companiilor", se arată în update-ul publicat de FMI în avanpremiera Forumului de la Davos. Potrivit FMI, economia americană ar urma să înregistreze un avans de 2,7% în 2018, mai mult decât creşterea de 2,3% pe care o preconiza Fondul în toamnă. În schimb, ritmul de creştere al economiei americane ar urma să încetinească până la 2,5% în 2019.