Cum sa dezvolti spiritul de „corporate identity” in angajati? Scrisoarea unui manager catre altii ca el

Indiferent de ceea ce crezi, compania in care lucrezi este o famile. Mama, Tata, Copiii, Matusa, Bunicul, Pisica. Indiferent ce fac ei, independent unul de celalalt, se reflecta asupra familiei. Ce-ar fi sa te trezesti odata, dimineata, in biroul tau, si sa spui: „Aoleu, e luni, iar trebuie sa ma duc acasa!” Sa intri in propria casa si sa fii intampinat de tacere, maraieli, conflicte si acuze. Sa afli ca nimeni nu a dus gunoiul de o saptamana, ca mancarea se raceste pe masa de vreo trei zile si ca propriii copii prefera sa petreaca mai mult timp la televizor la vecini si se lasa rugati sa vina acasa.

Bizar, nu?

Si totusi… Un om decide sa paraseasca familia, atunci cand nu mai are nimic de facut acolo. Cand se simte neglijat, folosit, tradat. Cand i se face lehamite sa mai sune la sonerie. Cand i se pare ca frigiderul este mai scorojit ca niciodata, ciorapii au firul dus si nu mai gaseste un zambet, chiar daca ar plati pentru el.
Atunci copiii ne pleaca. Atat de brusc, ca nu stim ce ne-a lovit.

„Mai sunt si altii la poarta.” Ganditi-va ca i-ati spune copilului vostru: „Pleaca, mai fac eu altii…”.

Cat de mult se identifica angajatii tai cu organizatia? Cat sunt de mandri ca apartin acestei organizatii? Intra in panica atunci cand te vad, dau indiferenti din umeri sau zambesc cu gura pana la urechi? Barometrul este in ochii lor. Nu cauta in alta parte, nu te inconjura de consultanti care sa iti spuna ca miroase ceva in spatele casei – tu stii mai bine decat oricine ce miroase si a ce.

Secretul sta in diferenta dintre a vorbi si a spune, de fapt, ceva. Acum cateva zile, stateam de vorba cu un director general al unei companii impresionante. O companie care s-a extins formidabil in doar doi ani. Nu este ceea ce am numi un om perfect. Dimpotriva: este instinctual, emotional, decisiv. Si totusi, cand il auzi vorbind despre OAMENII LUI, iti tremura o lacrima la coltul ochiului. El intelege ca organizatia pe care o conduce este o FAMILIE, unde fiecare om face diferenta. O rotita care merge prost, o schimbi. Un om, cu multitudinea de sentimente si capricii, greseli si reusite, esecuri si ambitii, va lasa o rana in inima organizatiei. Si refacerea costa. Poate nu imediat. Poate multi isi duc mana la frunte fericiti: „Bine ca a plecat si asta”.

Sunt sentimental? Foarte bine, imi permit! Daca nu va convine, dati pagina.

Acum cateva zile, stateam la coada intr-un supermarket. Doamna de la casa avea lacrimi in ochi, ii tremurau mainile si tipa la toti clientii. Daca ai fi fost directorul acelui supermarket, ai fi facut una dintre urmatoarele miscari:

1. Ai fi adus-o in birou si i-ai fi spus: „Lasa problemele personale la usa inainte de a intra la casa.”

2. Ai ameninta-o: „este ultima data cand mai tolerez un astfel de comportament!”

3. Ai trimite-o acasa pentru o zi, sa se linisteasca.

4. Ai intreba-o ce s-a intamplat si ai incerca sa o asculti pentru cinci minute, in loc sa vorbesti.

5. Ai trece pe langa casa si i-ai zambi incurajator.

6. Te-ai uita urat in speranta ca „nu mai face”.

7. Ai vorbi cu sefa/seful ei si i-ai spune sa rezolve problema.

Nu iti spun ce ai de facut, nici sa ma pici cu ceara! Tu stii mai bine. Daca sus-numita doamna pleaca din organizatie, stii de ce. (Daca ai raspunsul corect, da-mi un telefon, da?)

Ce vrea cineva? Bani? Da. Si eu vreau bani. Chiar ma gandeam ce bine ar fi sa castig la „6 din 49”. Gata cu grijile! Siguranta? Da. E bine sa stii ca te poti baza pe ceva. Recunoasterea meritelor? Da. Am facut o treaba buna, lauda-ma! Merit! Libertate? Pai… Da! Nu imi mai sufla in ceafa de parca nu pot sa fac singur un pas.
Fata mea are aproape 6 ani. Mai nou, isi inchide usa si nu mai lasa pe nimeni inauntru – „Ma simt bine asa”, ne spune. De cate ori nu ati simtit nevoia sa inchideti usa de la birou, chiar daca nu aveati nici o intalnire, numai pentru ca va simtiti mai bine asa?

Acum ceva timp, am cunoscut un sef care a dat afara pe cineva pentru ca „a intrecut masura la o petrecere a firmei”. BRAVO! Dragul meu sef, tocmai ai castigat cupa popularitatii! De aceea ai avut in urmatorul an un turnover de personal de peste 40%! Cat ai pierdut?

Oamenii vor alti oameni. People need people. People buy people. Nu imi amintesc de cate ori am intrat intr-o organizatie numai pentru ca viitorul meu sef era uman. Si tu ai un sef. Cum este? Iti place sa comunici cu el? Nu iti trec curenti reci pe sira spinarii de cate ori vezi „sefu'” pe ecranul mobilului? Mai conteaza ce salariu ai? Ce masina conduci? Ce scrie pe cartea de vizita? Ei bine, subordonatii tai simt la fel. Ei discuta acasa cu sotii, cu sotiile, despre cum esti si ce ai mai facut. Ei au o casnicie fericita sau au conflicte zilnice din cauza ta. Sa stii ca in momentul in care ai discutat direct cu un subordonat, ajuti o familie sa isi vada de viata fericita, iar tu, la randul tau, ai castigat un loc in inima lor.

RESPONSABILITATE

Sa trecem la lucruri specifice. Poftim? Era si timpul?

Structura organizationala nu este pusa acolo ca bariera – este ceva ce poti sa incalci cu regularitate – vorbeste cu oamenii care se lovesc de tine pe coridor.
Asculta, nu vorbi tu.

Da o petrecere la fiecare sase luni. Canta, danseaza, uita de regulamente si de autoritate.

Stabileste intalniri – departamentale, deloc formale si, pentru numele lui Dumnezeu, ASCULTa!

Fa un newsletter al organizatiei – circula zvonuri, cancan-uri, dorinte.

Zambeste cand intri in companie.

Zambeste cand iesi din companie (nu ai idee cati citesc anunturile de recrutare cand te incrunti).

Organizeaza concursuri in care sa rasplatesti performanta dovedita.

Cunoaste-ti angajatii.

Ridiculizeaza barfa.

Nu incuraja competitia neloiala.

Tine usa deschisa.

Fii neindurator cu parvenitii.

Iarta greselile.

Impartaseste-ti temerile cu apropiatii.

Toti ochii sunt pe tine – fiecare miscare iti este analizata deci… controleaza-te!

Nu iti compara angajatii cu tine – nu pot face toti ceea ce poti tu.

Nici tu nu poti face ceea ce pot face angajatii tai.

Iar o sa spui ca ma erijez in atotcunoscator. Si da, o fac!

Si daca nu ti-am dat de gandit… ai avut dreptate. Chiar nu stiu despre ce vorbesc.

Al tau,
Vlad