Cresterea sustinuta prin talent, inovatie si mari manageri
Odata cu 1 ianuarie 2007, am intrat intr-o noua era, in care marile companii europene si din intreaga lume sunt interesate de Romania, pentru ca interesele lor sunt protejate si garantate de structurile europene. Companiile din toata lumea cauta permanent cai pentru a se dezvolta, explorand agresiv noi piete si noi produse. Oamenii de afaceri se intalnesc pentru a discuta despre inovatie, leadership, noua economie a creativitatii, cunostinte si inventii si despre sa se concentreze asupra acestor concepte pentru a le transforma in bani. In acest context, Romania devine un „cap de pod" pentru abordarea Estului Europei si a Asiei. Aceasta genereaza o foarte mare nevoie de resurse umane autohtone si, astfel, apare posibilitatea dezvoltarii, a accesului managerilor romani la pozitii importante.
Orice performanta de exceptie necesita talent
Astazi, organizatiile de succes au invatat care este importanta talentului. In procesul de selectie, se pune accent, in primul rand, pe gasirea si dezvoltarea acestuia. Experienta nu mai este atat de importanta pentru ca oamenii pot fi invatati cum sa munceasca, dar talentul nu poate fi insusit.
Foarte multi manageri sustin ca inovatia este cel mai important motor al macroeconomiei de astazi. Conform cercetarilor Gallup, implicarea emotionala a angajatilor este strans corelata cu abilitatea de a inova. In mod cert, crearea unui mediu in care angajatii sunt implicati emotional cere un nivel mare de creativitate. Dar nu trebuie sa uitam ca, pentru a putea deveni inovatie, creativitatea are nevoie sa fie valorificata prin aplicarea imediata a ideilor creative.Un angajat talentat poate veni intr-o organizatie datorita liderilor ei carismatici, a beneficiilor generoase si a programelor de calificare de inalt nivel, dar cat timp va ramane si cat de productiv va fi in tot acest timp sunt aspecte care depind de relatia cu seful sau direct.
Angajatii talentati au nevoie de manageri de exceptie
Pentru organizatie, costul pierderii unei persoane are implicatii mult mai profunde decat se crede, si adesea se reflecta in scaderea cifrei de afaceri. Inlocuirea unui angajat de pe o pozitie de incepator sau din „prima linie" va costa compania intre 25% pana la 80% din salariul lui anual. Dar pentru inlocuirea unui inginer, a unui om de vanzari sau a altui specialist, costurile ajung de la 75% pana la 400% din salariul lui anual. Provocarea adresata organizatiilor este aceea de a gasi modalitatea de a castiga implicarea emotionala a angajatilor talentati. Atunci cand spunem „puncte forte" ne referim in primul rand la modelele recurente de gandire, simtire si comportament ale unui om – adica talentele sale – si mai putin la aptitudinile si cunostintele dobandite. Implicarea emotionala a angajatilor talentati necesita alegerea managerilor de elita carora sa le asiguri un mediu favorabil pentru a-si desfasura activitatea.
Marii manageri exceleaza in rolul de catalizator
Atunci cand aleg o persoana, marii manageri o aleg pentru talentul sau si nu doar pentru experienta, inteligenta sau hotararea ei. Cand stabilesc asteptarile, managerii buni au grija sa defineasca rezultatele pe care le asteapta si nu pasii care trebuie urmati.
Atunci cand motiveaza o persoana, acestia se concentreaza pe punctele forte, si nu pe cele slabe, iar atunci cand sprijina dezvoltarea angajatului il ajuta sa-si gaseasca locul potrivit, si nu neaparat sa urce pe urmatoarea treapta a carierei. Marii manageri folosesc excelenta ca punct de referinta atunci cand evalueaza performanta. Le pasa de fiecare dintre oamenii lor, dar nu pasiv. Isi doresc cu adevarat ca fiecare dintre oamenii lor sa gaseasca un post unde sa aiba ocazia sa dea ce are mai bun. Ei stiu ca acest lucru este posibil numai in activitati care le solicita talentul. Fiecare talent, al fiecarui angajat, se va descatusa in performanta orientata catre client. In procesul dezvoltarii continue, al cresterii sustinute, marii manageri sunt cei care ajung sa schimbe si sa imbunatateasca cursul organizatiilor si viata angajatilor lor.