De fapt, 70% dintre angajaţi susţin că locul de muncă este principala lor sursă de stres şi aproape 49% dintre aceştia afirmă că cele mai apăsătoare griji provin din instabilitatea job-ului, arată un studiu al Asociaţiei Psihologilor Americani, citaţi de Careercast. De asemenea, mulţi angajaţi susţin că sunt nemulţumiţi de felul în care companiile pentru care lucrează îi ajută să atingă acel echilibru mult râvnit între job şi viaţa personală. Studiul a fost realizat în SUA, însă dacă ţinem cont de organizarea societăţii româneşti şi de condiţiile economice, putem bănui că multe dintre cele mai stresante job-uri de peste Ocean coincid cu cele de aici. În continuare vă prezentăm un top 10 al celor mai stresante slujbe, pentru că ierarhiile de orice tip nu strică niciodată şi, de ce nu, poate că v-ar putea ajuta să vă reorientaţi în carieră.
1. Pe primul loc se află piloţii de pe liniile aeriene comerciale. Dacă vă pare rău că nu aţi optat pentru ceastă carieră din diverse motive, sau dacă vă gândiţi cât de mândruă aţi fi în cazul în care unul dintre copiii/nepoţii dvs. ar opta pentru această meserie, ei bine, poate nu strică să vă gândiţi de două ori. Se pare că pericolul pândeşte permanent în această meserie, fiind unul dintre elementele principale care provoacă stres la locul de muncă. Nivelul de stres atins este de 199, iar cauza nu este doar faptul că piloţii trebuie să îşi ducă pasagerii la destinaţie în siguranţă, dar şi la timp, indiferent de condiţii. În plus, diferenţa de fus orar şi eventualele întârzieri contribuie din plin la stres.
2. Pe locul doi se clasează specialiştii în relaţii publice. Ei au primit 198 de puncte la nivelul de stres, în principiu pentru că sunt responsabili cu crearea şi menţinerea unei imagini bune a companiei sau a instituţiei pentru care lucrează, indiferent de context. De obicei, oamenii din relaţii publice sunt responsabili pentru prezentări şi discursuri, de multe ori în prezenţa presei şi în faţa publicului, iar nivelul exigent de competenţă şi deadline-urile strânse sunt foarte stresante. De asemenea, mulţi PR-işti sunt nevoiţi să facă faţă jurnaliştilor ostili. Aşa că dacă aspiraţi la un post în PR, poate că ar fi bine să vă gândiţi cât de mult v-ar stresa o mână de jurnalişti care şi-au făcut un scop în sine din contestarea a tot ceea ce face compania sau insituţia pentru care lucraţi.
3. Pe locul trei se află directorii generali şi seniorii din corporaţii. Stresul lor de 197 de puncte provine din faptul că aceştia trebuie să stabilească strategia companiei, a misiunii şi viziunii acesteia, dar au şi sarcina de a conduce operaţional. Este de aşteptat ca oamenii din aceste posturi să aibă competenţe în domenii diverse, să ia decizii înţelepte pe termen lung şi să influenţeze angajaţii. Prin urmare, atenţie către ce posturi aspiraţi!
4. Locul patru este ocupat de fotoreporteri, care sunt obligaţi adesea să îşi rişte viaţa în teatre de război sau în zone de conflict pentru un subiect bun. Pericolul, deadlineurile şi provocările tehnologice fac ca acest job să fie unul dintre cele mai stresante, cu 196 de puncte la acest capitol. Deşi mulţi ne dorim o viaţă eroică, în care să surprindem şi să demascăm lucrurile urâte – pentru ca ele să nu se mai întâmple -, este posibil să ne riscăm siguranţa în timp ce încercăm să facem aceste lucruri.
5. Prezentatorii ştirilor de la radio şi televiziune. În mod obişnuit aceştia prezintă ştirile la ora fixă din adăpostul unui studio, însă uneori sunt nevoiţi să se deplaseze şi pe teren. (Din fericire sau din păcate pentru jurnaliştii români din aceste posturi, acest lucru se întâmplă tot mai rar, pentru teren fiind desemnaţi reporteri specializaţi.) Stresul de 190 de puncte privine din natura competitivă a meseriei, viteza de livrare a subiectului şi presiunea ratingului. Prin urmare, înainte să ne întrebăm ce salariu are nu ştiu care prezentator, poate n-ar strica să ne amintim de stresul prin care acesta trece în fiecare zi.
6. Executivii din agenţiile de publicitate sunt foarte stresaţi, în principiu pentru că sunt obligaţi să obţină şi să menţină conturile importante deţinute de firma pentru care lucrează. Domeniul lor solicită un nivel foarte mare de creativitate, atenţie la detalii şi automotivare, toate sub termene limită stricte. În acest domeniu competitivitatea acerbă duce la un nivel de stres emoţional şi mental foarte ridicat. De asemenea, orele peste program, privarea de somn şi aşa mai departe, contribuie la nivelul de 189 de puncte în clasamentul stresului.
7. Era imposibil ca arhitecţii să lipsească din acest top. Conceptul, designul şi proiectarea în sine a unei clădiri civile sau industriale fac din această meserie să fie una foarte stresantă. În plus, arhitecţii sunt nevoiţi să lucreze pe şantier, pentru că ceea ce proiectează pe planşa de lucru sau în computer ajunge să fie modelat în realitate, de multe ori la dimensiuni apreciabile. De asemenea, termenele şi faptul că planurile făcute acasă nu se potrivesc întotdeauna cu cele din teren ridică nivelul stresului în cadrul acestei bresle la 185.
8. Agenţii de bursă sunt şi ei foarte stresaţi. Cumpărarea şi vânzarea de acţiuni, obligaţiuni şi titluri de valoare pentru clienţii lor duc la un consum ridicat al nervilor. Agenţii de bursă pot lucra pentru firme mari de brokeraj, iar fluctuaţiile pieţei provoacă un nivelul de stres de 184.
9. Paramedicii de pe ambulanţe sunt primii care răspund prezent la o urgenţă medicală, care nu de puţine ori implică salvarea unei vieţi. De asemenea, ei sunt responsabili cu menţinerea în viaţă a pacientului pe parcursul drumului dintre locul accidentului şi spital. De asemenea, programul de lucru, indiferent dacă sărbătoare, noapte sau zi, ridică nivelul de stres la 183.
10. Pe ultimul loc în acest clasament se clasează agenţii imobiliari. Cum criza imobiliara a început în SUA şi s-a prelungit până în România şi chiar mult mai departe, probabil că şi agenţii noştri imobiliari sunt foarte stresaţi. Agenţii lucrează de multe ori după programul obişnuit, în weekend-uri şi într-un domeniu foarte competitiv. De asemenea, trebuie să facă faţă exigenţelor clienţilor lor. Nivelul de stres atins este de 181.