(Anti)-Globamericanizarea: Economia – intre globalizare si mondializare

Actualmente, una dintre problemele fundamentale este coruptia limbajului politic prin folosirea de eufemisme si de concepte care au legaturi prea firave cu realitatile sociale.
Globalizare sau colonialism economic american? Aceasta ar fi intrebarea… Conform ultimelor statistici, dupa 1998 dominatia pute-rii economice a SUA asupra lumii e tot mai evidenta. Analizand structura economiei mondiale vom constata ca societatile transnationale americane detin suprematia si ca aceasta tendinta este in continuare ascendenta.

Veni, vidi, vici

Globalizarea retorica s-a pervertit intr-o masca ideologica ce disimuleaza puterea companiilor americane: acestea se dezvolta, exploateaza si se imbogatesc la un nivel nici-odata atins pana acum (vin, vad si inving).

Potrivit ultimelor statistici, din cele circa 500 de companii multinationale (aflate in clasamentul celor mai prospere societati transnationale, conform cifrei de afaceri), 244 sunt detinute de SUA, 46 de japonezi, 23 de Germania si 173 de Europa.

Dupa 1998, SUA si-au consolidat pozitia, inregistrand o crestere semnificativa – de la 222 la 244 de companii, in timp ce declinul precipitat al niponilor este ilustrat de faptul ca mai controleaza doar 46 de societati transnationale, fata de 71 cate aveau cu putina vreme in urma. Aceasta tendinta se va accentua in urmatorii ani, deoarece americanii achizitioneaza un mare numar de firme japoneze, sud-coreene si thailandeze.

Hegemonia americana e si mai bine evidentiata daca analizam situatia primelor 25 de companii din lume, a caror cifra de afaceri depaseste 86 de miliarde $. (70% – americane, 26% – europene, si 4% – japoneze).

Sic transit…

La inceputul anilor 70, societatea civila prevedea sfarsitul dependentei lumii a treia, aparitia a noi centre de putere economica si erijarea Asiei in postura unei forte economice redutabile. Aceste pronosticuri s-au dovedit in timp fara o baza sustenabila. Toate tarile emergente (America Latina, Asia, Orientul Mijlociu, Africa) detin doar 26 din cele 500 de mari companii multinationale, adica cca. 5%, dar nu se stie pentru cat timp (SUA a mai facut de curand o achizitie pretioasa- Telebras – cea mai mare companie din America de Sud).

Sectoarele economice cel mai bine reprezentate in topul companiilor multinationale sunt comunicatiile, firmele farmaceutice, bancile, asigurarile, inalta tehnologie, echipamentele si corporatiile energetice. Or capitalul financiar si inalta tehnologie reprezinta armele redutabile ale SUA.

Declinul rapid al Asiei a coincis cu sfarsitul sfidarii comuniste la adresa euroamericanilor. Regulile de cooperare economica intre centrele de putere (SUA si Europa Occidentala) si „pietele emergente” s-au schimbat de o maniera radicala .

In perioada Razboiului Rece, capitalul asiatic a fost considerat un aliat strategic, pentru ca, in momentul de fata sa fie perceput ca un concurent incomod, ca o reduta de cucerit.
Washington-ul si Wall Street-ul au exercitat presiuni considerabile pentru a privatiza,
liberaliza si destabiliza pietele lor financiare.

Puseul asiatic constituie o oportunitate pentru firmele americane si europene pentru a-si scoate din joc concurentii.

Quo vadis?

Potrivit apostolilor teoriei globalizarii, am intrat intr-o noua epoca de interdependente, in care corporatiile apatride isi depasesc frontierele nationale impulsio-nate de o noua revolutie tehnologica si inlesnite de noile sisteme de informatii. Din acest punct de vedere, statul national este un anacronism, circulatia capitalului este de neoprit, iar piata mondiala este cea care determina macroeconomia.

Neoliberalismul este un derivat ideologic care marseaza pe piata libera, privatizare si libera circulatie a capitalului. Ideologii acestui curent afirma ca rezultatul unei atari politici e progresiv, dinamic si aduce prosperitate. Contrastul intre premi-sele si promisiunile teoreticienilor globa-lizarii este o realitate dezolanta. In locul natiunilor interdependente exista diferente coplesitoare intre natiunile creditoare si cele debitoare, intre companiile de miliar-de de dolari care achizitioneaza firme, obtin privilegii si excedente comerciale si miliardele de lucratori si de tarani care recolteaza saracie si existente mizere.

Contradictia cea mai vizibila a teoriei globalizarii survine intre relativa prosperitate a capitalului american si european si recesiunea economica din restul lumii.
S-a discutat de multe ori daca poate fi pus semnul de egalitate intre globalizare si mondializare.

In incercarea de a da un raspuns, multi socotesc ca globalizarea are o acceptiune mai degraba economica, in timp ce prin mondializare se intelege tendinta care urmareste instaurarea unui guvern mondial unic – deci o dimensiune politica (Zbigniew Brzezinski-1978). Conform acestuia din urma, SUA vor trebui sa-si asume rolul de leadership mondial, sa reformuleze mesianismul traditional, al carui scop este un soi actualizat de pax romana: pax americana, care ar permite propagarea nedistorsionata a undelor hegemonice americane.

Or, unitatea in diversitate presupune (chiar de la parintii Europei incoace) si notiuni ca identitate nationala, stat, suveranitate, care nu trebuie sa cada iremediabil in desuetudine…