10 măsuri care ar putea scoate din economia gri peste 14 miliarde de euro
Acest procent reprezintă aproximativ 14 miliarde de euro, care ar intra în circuitul economiei fiscalizate, susţinând dezvoltarea economică.
Măsurile prezentate vin în contextul în care România are una dintre cele mai mari economii gri din UE, de 28,4% din PIB, faţă de o medie a UE de 18,8% şi 24,4% media statelor din Europa Centrală şi de Est (România aflându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi fiind „depăşită” în acest sens doar de Bulgaria).
La acestea se adaugă şi unul dintre cele mai reduse grade de colectare a taxelor ca pondere în PIB, 29% pentru anul 2012 comparativ cu 49% in Danemarca, 47% Franţa sau 39% în Ungaria.
Citeşte şi: JOBURI. Peste 11.850 de locuri de muncă vacante astăzi în ţară
În ceea ce priveşte gradul de colectare al TVA, Romania este pe ultimul loc între statele membre ale UE, colectând în 2012 doar 56% din suma potenţială, în comparaţie cu un grad de colectare de 95% in Olanda şi Finlanda, sau 91% in Slovenia, media europeana fiind de 81%.
Plăţile în numerar reprezintă un factor favorizant al economiei gri, întrucât sunt imposibil de urmărit în ceea ce priveşte raportarea achiziţiilor şi vânzărilor efectuate, precum şi remunerarea forţei de muncă.
„Ponderea numerarului în circulaţie în România rămâne semnificativă, în ultimii cinci ani ea depăşind 60% din PIB, respectiv de 6 ori mai mare faţă de nivelul înregistrat de ţările din zona Euro, în timp ce ponderea plăţilor cu cardul este de doar 4,4% din PIB, adică de peste 3 ori mai mică decât media UE şi de peste 4 ori mai mică decât media ţărilor din vestul Europei”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă în Afaceri şi Management, PwC România.
În acest context, studiul PwC indică un grad mare de corelare între numărul tranzacțiilor electronice şi dimensiunea economiei gri.
S-a constatat astfel că țările care înregistrează un număr ridicat de plăți electronice, precum Marea Britanie, Suedia, Finlanda au şi o pondere mai mică a economiei gri în PIB, în timp ce în Bulgaria, Romania şi Grecia, ţări cu cele mai puţine tranzacţii electronice, economia gri are o pondere foarte mare.