„Plânsul lui Nietzsche” – o incursiune în zona psihanalizei

În „Plânsul lui Nietzsche”, Yalom pune la cale o mică comedie. Îl ia pe filosoful Nietzsche de o aripă (da, același care ne-a anunțat că Dumnezeu a murit) și îl aruncă într-un rol după chipul și asemărea lui: distant și antisocial, îndrăgostit de o femeie frumoasă, dar cam neașezată în propria epocă – Lou Salome. Pentru că are ceva probleme cu încrederea în sine și durerile de cap, Nietzsche cochetează cu sinuciderea, de la care tânăra sa iubită vrea să-l scape. Yalom precipită realitate, iar Nietzsche ajunge la psihoterapeut fără voia sa.

Aici intervine un alt nume important, Joseph Breuer, unul din fondatorii psihanalizei, nimeni altul decât mentorul lui Sigmund Freud. Breuer este de acord să-l trateze pe filosof folosind o metodă experimentală – prin dialogul terapeutic.

În paralel, psihoterapeutul, aflat la vârful carierei, se zbate cu propriile lui probleme: obsesia pentru o tânără pacientă isterică, nemulțumirea față de burghezia în care e afundat și sentimentul că nu și-a trăit viața cum trebuie.

Cei doi leagă o frumoasă prietenie, iar noi, cititorii, ne simțim inteligenți pentru că ne împrospătăm cu citate din cele mai cunoscute lucrări ale lui Nietzsche, o vedere din avion a psihoterapiei și un gust de happy-ending hollywoodian. Dar să nu dezvăluim prea mult. Plânsul lui Nietzsche, deși are un titlu cam pretențios, e o carte ce merită citită.

E plăcut să stai în cameră cu personajele lui Yalom din cartea „Plânsul lui Nietzsche”. Să îl vezi pe Freud cu un pahar de gin în mână, discutând anxios primele revelații cu privire la subconștient. Sau să-l auzi pe Nietzsche, uman și dement, respirând sacadat după ce a înghițit prea multe pastile de durere de cap. Psihoterapia se leagă de filosofie prin dialogurile pasionante și profunde între Nietzsche și Breuer, ce fac schimb de roluri doctor-pacient.

“ – Trebuie să vă învăț mai întâi să mergeți, iar primul pas în a învăța să mergi este să înțelegi că acela care nu se supune lui însuși este condus de alții. Este mai ușor, mult mai ușor să te supui altuia decât să-ți comanzi ție însuși. Cu acestea, Nietzsche își scoase pieptănașul și începu să-și țesale mustața.

– Mai ușor să te supui altuia decât să-ți comanzi ție însuși? Din nou, domnule profesor, de ce nu vă adresați mai personal? Înțeleg sensul afirmației dumneavoastră, dar îmi vorbiți mie? (…) Visez lucruri prea simple – să am un somn fără coșmaruri după ora trei noaptea, să mai scap puțin de senzația asta de apăsare. Ce-mi trebuie mie acum, continuă el, nu este o afirmație poetică abstractă, ci ceva omenesc, direct. Am nevoie de angajare personală, îmi puteți împărtăși cum e la dumneavoastră?”

M-au atras tot timpul lecturile despre terapie, asa cum îl atrag pe un om fără talent la gătit cărțile cu salate. Ca orice amator, mă relaxează tonul ușor al lui Yalom și senzația că învăț noțiuni de psihologie fără să țin mereu un ochi pe dicționarul de concepte.

Prin cartea „Plânsul lui Nietzsche” a lui Yalom, am fost cel mai aproape de postura de pacient într-un cabinet de terapie. Mă întreb: Oare ședințele mele ar putea fi la fel de interesante? Când aflu, vă spun.

Alexandra Banu are 25 de ani și este Marketing & PR Officer în cadrul firmei de training şi consultanţă AchieveGlobal.