WATER SONG, primul proiect sonor participativ dedicat apei, creat de copiii din România
De Ziua Mondială a Apei, Administrația Națională „Apele Române” și copiii din Cantus Mundi lansează în premieră națională „WATER SONG”
Programul Național Cantus Mundi România și Administrația Națională „Apele Române” lansează pe 22 martie, de Ziua Mondială a Apei, primul proiect sonor participativ dedicat apei, creat de copiii din România.
Producția „Water Song” (Cântecul Apei) reprezintă o creație muzicală originală și colectivă, realizată în premieră națională cu participarea copiilor din comunitatea de 60.000 de membri ai Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare prin muzică din România, derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
„Împreună cu partenerii noștri de la Administrația Națională „Apele Române” continuăm să dezvoltăm inițiativele noastre creative dedicate protejării mediului cu încă un proiect inedit, de această dată dedicat prețuirii unei resurse fundamentale, apa. Cantus Mundi este un program care unește copiii prin muzică, iar natura și, în cazul nostru, apa și muzica ei, reprezintă surse inepuizabile de inspirație sonoră. În același timp, ne dorim ca, prin proiectele noastre, copiii să conștientizeze importanța mediului care îi înconjoară, să se implice pentru protejarea lui și, împreună, să transmită lumii un mesaj responsabil, folosind limbajul universal al muzicii” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
„Water Song” va fi lansat pe 22 martie sub forma unui videoclip care va conține înregistrări trimise de copii cu sunete ale apei din natură, ale cursurilor de apă care le sunt dragi, reprezentative pentru zona din care provin. Aceste înregistrări vor fi mixate cu voci ale corurilor din program, precum și cu intervenții sonore ale ansamblului de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de muzicienii Zoli Toth și Bogdan Pop.
„Apa este cea mai importantă resursă naturală a planetei noastre, iar o apă curată este garanția unei vieți sănătoase. De aceea, alături de sloganul mondial „Prețuiește apa”, îl așezăm pe cel promovat de către instituția noastră în ultimii 15 ani: „Să păstrăm apele curate!” și care ar trebui să devină un principiu de viață pentru toți”, ing. Laszlo Barabas, director general al Administrației Naționale ”Apele Române”.
Creația „Water Song” se realizează în cadrul campaniei internaționale desfășurate prin programul Națiunilor Unite – UN WATER 22 March WORLD WATER DAY 2021, sub sloganul „Prețuiește apa”. Anul acesta, abordarea Organizației Națiunilor Unite pentru Ziua Mondială a Apei, instituită la nivel mondial în 1992 și sărbătorită în România din 1993, se concentrază pe conștientizarea colectivă a importanței apei în viața noastră, precum și a valorizării sale ecologice, sociale și culturale în societatea modernă.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bookhub, București FM, Bursa, Calendar Evenimente, Centrul de Parenting, Divahair.ro, Ediția de dimineață, Fashion Premium Magazine, GoodNews.ro, I-tour, Kids News, miscareaderezistenta.ro, PlayU.ro, QBebe, Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Cariere, Sfatulparintilor.ro, Solonaria Lifestyle Blog, Spotmedia.ro, Zile și nopți