Sindicalistii ies în stradă nemulțumiți de transferul taxelor de la angajat la angajator
Cea mai mare problemă este transferul contribuţiilor de la angajator către angajat, măsură prin care majorarea salarială anunţată pentru începutul lui 2018 va fi anulată. „Este un experiment care încearcă transferul taxelor de la angajat la angajator şi care, astfel, anulează creşterile salariale. Ne confruntăm cu o nouă formă de sclavagism”, a declarat Bogdan Hossu, potrivit news.ro. Sindicaliştii susţin că, prin noul model de calcul al contribuţiilor, se va înregistra, de fapt, o scădere a veniturilor.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor și membrii Sanitas se alătura protestului.
Luna octombrie a început cu proteste, membrii Federației sindicale SANITAS pichetând încă de luni, 2 octombrie, sediul Ministerului Muncii, aceștia fiind nemulțumiți de sistemul de salarizare, precum și de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.