Simona David-Crisbășanu:”Elefantul educației este prea mare pentru farfuria oricăruia dintre cei implicați. E musai să îl dovedim împreună”

Simona David Crisbășanu promovează schimbarea culturii organizaționale la nivel de școală prin colaborarea profesori-elevi-părinți și prin coaching și este membră a Consiliului Director al Federației Coaliția pentru Educație (www.coalitiaedu.ro). Lider al Asociației ROI, Simona a inițiat proiectul Zburd-Educaţie prin coaching (www.zburd.ro), care a condus la îmbunătăţirea semnificativă a performanţelor unor licee dezavantajate, prin lucrul în echipă profesori-elevi-părinți-comunitate. A produs filmul documentar „Ba se poate!” și a fost unul dintre inițiatorii proiectului “Adoptă un liceu”. A lucrat cu sute de profesori, elevi și părinți, în calitate de facilitator/coach de echipă și formator. În 2014, Simona a fost nominalizată de către Foreign Policy România printre cei 100 de români care prin puterea ideilor sau a exemplului personal mișcă lucrurile în România, iar revista Avantaje i-a acordat premiul “Femeia Anului 2014 pentru Excelență în Educație”. De asemenea, Simona se află pe harta inovatorilor sociali din România realizată de Ashoka în 2017.

1. Sistem – Puncte tari
-Gradul de receptivitate/deschidere în sistem a crescut
– Există din ce în ce mai multe exemple de bună practică (școli alternative, fizica altfel, dezbateri, educație non-formală etc.);
– Există studii (ex. PISA, OECD, UNICEF) și resurse (ex. fondurile europene, dar si 200 milioane de euro credit de la Banca Mondială în proiectul ROSE pentru licee), care pot fi utilizate pentru a genera schimbări cu sens/de impact.
– Au apărut evenimente independente de calitate, inspiraționale pentru profesori (ex. Festivalul Internațional de Educație FIEdu Ploiești); Rezultatele dezastruoase ale sistemului, care se mențin de ani de zile: gradul foarte mare de analfabetism funcțional în rândul adolescenților (42%) și abandon școlar ridicat (peste 19% în 2015).

Puncte slabe

– Promovabilitate scăzută la Bacalaureat, raportat la numărul total de elevi
– Pondere foarte mare a tinerilor între 20 şi 24 de ani neangajaţi, cât şi neîncadraţi în programe de educaţie sau formare (23,6% NEETs Not in Education, Employment or Training) – locul 2 in Europa)
– În general, sunt ignorate probleme esențiale, precum violența, analfabetismul funcțional, abandonul școlar (la toate nivelurile).
– Centralizarea excesivă și birocrația împovărătoare pentru profesori/directori.
– Alocarea inechitabilă a resurselor (spre mediile bogate, în dezavantajul celor sărace).
– Multe date colectate și neutilizate pentru analize și formularea de politici publice.
– Milioane de euro cheltuite pe formări și pe platforme on-line, fără ca aceste platforme să fie utilizate ulterior de către elevi și profesori (pentru e-learning, de exemplu).
– Ca urmare, există percepția că, în general, sistemului (Ministerului/inspectoratelor/școlilor) nu îi pasă nici de copii, și nici de profesori (cu atât mai puțin de părinți).

Dimensiunea umană a sistemului

1.1 Leadership – Viziune

– Există directori de școală care sfințesc locul și care trebuie identificați.
Cu ajutorul lor, poate fi gândit un sistem de pregătire/mentorat pentru ceilalți directori.
– Profesorii implicați, cu dăruire și entuziasm, sunt încă izolați. Trebuie să fie apreciați și să învețe să lucreze împreună pentru a genera o schimbare la nivel de școală și de sistem.

– Lipsa de leadership asumat și de management profesionist la toate nivelurile (de la nivel de școală, până la minister).
– Schimbări foarte dese la conducerea ministerului și o lipsă de profesionalism și de viziune din ce în ce mai acută. Echipa numită politic nu este susținută de tehnicieni capabili, iar aparatul Ministerului rămâne unul inerțial, ca și majoritatea Inspectoratelor Județene.
– Există strategii sublime, fără planuri de acțiune și resurse adecvate pentru implementare.
– Nu există o viziune comună la nivelul societății, o strategie comună pe următorii 10-20 ani, valori comune asumate, indiferent de partid.

Profesioniștii din sistem (cadre didactice, directori, inspectori)

– Mai exista încă în sistem oameni care sfințesc locul, pasionați de educație și cărora le dă energie relația cu copiii (profesori, directori, chiar și unii inspectori).
– Prin proiectele de mobilitate (fonduri europene), mare parte dintre profesori au avut ocazia să participe la proiecte internaționale, așadar au vizitat școli din alte țări, au interacționat cu alte culturi (ar fi necesar un studiu). Ca urmare, sunt mai deschiși, au conștientizat ceea ce e de schimbat, deși sunt puțini cei care aplică ceea ce au văzut în școala lor.
– Există profesori / directori / inspectori care au învățat să scrie/gestioneze proiecte, să lucreze și să atragă resurse
în școala/zona lor (fonduri europene, granturi, sponsorizări etc).
– Din ce în ce mai mulți profesori/directori sunt deschiși și interesați de ceea ce aduc nou (abordări, metode, energie, resurse) cei din afara sistemului, atât ONG-urile, cât și reprezentanții mediului de afaceri.
– Există profesori interesați / implicați în voluntariat, iar unii chiar au înființat ONG-uri pentru a dezvolta proiecte.
– Frica de schimbare se manifestă la toate nivelurile – majoritatea oamenilor se plasează în postura de victime ale sistemului, sunt rezistenți/critici și/ sau amorțiți.
– Calitatea scăzută a resurselor umane (formare inițială
și continuă neadecvate) și faptul că nu există posibilitatea de a-i scoate din sistem pe cei neaveniți (incompetenți sau fără dăruire).
– Lipsa de informare privind tendințele / evoluția educației la nivel internațional și resursele existente.
– Credințele limitative, perspectivele înguste și rigiditatea specifice modelului tradițional de predare (mindset).
– Lipsa colaborării, a spiritului de echipă (între director
și director adjunct, între profesori), cultivarea „bisericuțelor” și obiceiul nociv de a da vina pe altcineva și de a se bloca la acest nivel.
– Lipsa unor voci din cadrul corpului profesoral care să ia atitudine pentru profesionalizare.
– Profesorii valoroși care au ieșit/vor ieși la pensie și nu sunt cooptați în viața școlii.
– Salarizarea necorespunzătoare și statutul social fac ca misiunea de profesor să nu fie una atractivă.
– Sindicatele rămân un factor puternic de blocaj.

Copiii (elevii)

– De câțiva ani, elevii și studenții își exprimă, cu curaj, punctele de vedere, pun punctul pe i și merită să fie luați în considerare (nu doar prezenți) la masa dezbaterilor și să fie implicați în procesul de decizie.
– Accesul sporit al elevilor/tinerilor la studii /stagii /vizite / voluntariat în străinătate le deschide orizonturile și le sporește încrederea în sine.
– Accesul la tehnologie/informație / e-learning etc.
– Potențialul neutilizat în sistem al “educației între egali”, explorat mai ales la nivelul unor ONG-uri (ex: Fundația “Tineri pentru Tineri”)

– Elevii sunt departe de a fi în centrul procesului educațional și nu există posibilități de a alege (ex. între diferite discipline) pentru elevi.
– Copiii vulnerabili au posibilități foarte reduse de a recupera dezavantajele ce țin de condițiile mediului din care provin.
– În sistemul tradițional, se pune în continuare accentul pe îndoparea cu cunoștințe lipsite de aplicabilitate/relevanță, și nu pe dezvoltarea de competențe și abilități de viață.
– Consilierea psihologică și orientarea în carieră lipsesc în continuare.
– Începând cu gimnaziul, școala limitează, chiar inhibă, mișcarea / jocul / creativitatea / inițiativa.
– Interesul copiilor pentru tehnologie nu este valorificat.
– Tinerilor care au oportunitatea de a studia în străinătate nu li se oferă posibilități atractive de reveni și de a contribui, inclusiv în educație.

Conținutul manualelor

– Există și schimbări pozitive la nivelul învățământului primar (trecerea de la note la calificative, introducerea unor materii precum comunicarea/dezvoltarea personală, încurajarea predării interdisciplinare). Această abordare trebuie continuată în gimnaziu.
– Programa în continuare foarte încărcată, manuale depășite sau nepotrivite (ex – educatie fizică), materii necorelate.
– Evaluări prea dese, neaxate pe progresul elevilor și neutilizate pentru îmbunătățirea sistemului.

Care sunt posibilele soluții pe diverse planuri

– Crearea unei viziuni, strategii, valori comune și angajament pe termen lung pentru educație, prin implicarea principalilor actori. Această viziune/strategie comună ar trebui să contribuie la dezvoltarea României pe termen lung.
– Abordarea, cu curaj, a problemelor majore (calitatea resurselor umane, accesul la educație, violența, analfabetismul funcțional, abandonul școlar etc.).
– Măsuri concrete pentru asigurarea accesului copiilor defavorizați la o educație de calitate, începând cu educația timpurie (transport, masă, alocații suplimentare, educația și consilierea părinților acolo unde este cazul etc). La nivel local, coordonarea eforturilor școlii, cu serviciile de asistență socială și sănătate.
– Punerea în valoare a profesorilor și directorilor dedicați, cu rezultate în medii defavorizate.
– Pregătirea corespunzătoare a profesorilor, a directorilor și scoaterea din sistem a celor incompetenți.
– Coaching și mentoring pentru profesori pentru a aplica noile metode transmise la cursuri și mai ales ceea ce au văzut că funcționează în alte locuri din străinătate și din țară (următorul pas după celebra „diseminare”).

– Identificarea, promovarea și scalarea bunelor practici la nivel de sistem, inclusiv a instrumentelor (platforme/ghiduri dezvoltate în diverse proiecte).
– Dezvoltarea spiritului de echipă și dezvoltarea abilităților socio-emoționale în rândul profesorilor și al elevilor.
– Consultarea reală și implicarea elevilor și a părinților în schimbările propuse/implementate în educație.
– Participarea elevilor la propriul lor proces de învățare, inclusiv prin posibilitatea de a alege între anumite discipline.
– Aprecierea implicării în activități de voluntariat și a muncii depuse de elevi, în cadrul și în afara școlii (sunt elevi de liceu nevoiți să muncească pentru a se întreține).
– Revizuirea programei (cu focus pe competențe si nu pe cunostințe) și a modului de evaluare a profesorilor și a elevilor.
– Stop irosirii de resurse in sistem – dacă finanțezi același mod de a face lucrurile, nu vei obține rezultate mai bune!
– Stop birocrației care îi transformă pe profesori și pe directori în funcționari!
– Regândirea învățământului profesional și tehnic, cu sprijinul mediului de afaceri și al ONG-urilor implicate.
– Promovarea unei școli deschise către comunitate, care beneficiază de parteneriate și proiecte cu sens.
– “Scuturarea” Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare și aducerea unor oameni cărora le pasă și care să fie în serviciul educației/școlii.
– Sprijin din partea autorităților locale și din partea mediului de afaceri local pentru dezvoltarea școlii.

Principala concluzie

Tabloul este unul foarte complex, în special pentru că a lipsit curajul de a lua acțiune, iar problemele au fost rostogolite de la un mandat la altul. Există suficiente studii care ne arată unde sunt hibele/cauzele, precum și modele care să ne inspire. Încetând să mai ignorăm problemele reale și cu determinare, se poate ajunge la măsuri, soluții și abordări viabile, spre binele actualelor și viitoarelor generații de copii din sistem și al nostru, ca țară. Secretul este ca, de la nivel de școală și până la ministere, să lucrăm împreună, să punem accent pe competență și pe valori, să multiplicăm ce funcționează și să renunțăm la ce nu merge. Alte țări au demonstrat că se poate, așa că următorii pași presupun crearea unei viziuni comune, stabilirea de priorități clare și obiective concrete, pentru că altfel, elefantul este prea mare pentru farfuria oricăruia dintre cei implicați.