Prof. Dr. Maria Dorobanțu, un destin numit MEDICINĂ

Este doctor în științe medicale și conducător de doctorat la UMF Carol Davila București. Este membru al Academiei de Științe Medicale din România și membru corespondent al Academiei Medicale din Franța, dar și fondator și președinte al Societății Române de Hipertensiune. A fost distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa de Universitatea de Vest Arad, a publicat peste 400 de lucrări științifice și articole în reviste internaționale și în volume de specialitate, dar a fost și personajul principal al cărții „O inimă pentru inimi – Confesiuni”.

Cu o experiență bogată de peste 35 ani în cardiologia românească și internațională, dintre care peste 20 ca Șef Clinică de Cardiologie la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), prof. dr. Maria Dorobanțu, căci despre dumneaei este vorba, a decis să se retragă din sistemul de stat și să accepte propunerea Centrului Medical Emerald, cu care colaborează de la sfârșitul anului 2019, de a fi numită Director Științific, poziție din care va avea șansa să coordoneze, probabil, printre cele mai bune echipe de cardiologi din sistemul privat de sănătate din România. La mijlocul lunii martie, prof. Dr. Maria Dorobanțu a acordat un scurt interviu Revistei CARIERE.

Doamnă doctor, cât de mare trebuie să fie inima unui cardiolog?

Atunci când ești cardiolog și medic, în general, trebuie să iei cu tine tot ce înveți pentru a fi de ajutor bolnavului, dar să nu uiți că ești om. Cu alte cuvinte, să-i oferi un confort psihologic, să fii empatic, să îl înțelegi și să îi înțelegi suferința și contextul în care a apărut ea, să îi câștigi încrederea. Numai așa poți avea șanse ca el să îți urmeze sfaturile, să capete încredere în tine și să ți se confeseze cu amănuntele medicale cele mai intime, pe care, poate, le-a ascuns inițial dintr-o oarecare pudoare. Dacă acel om care este medic se dovedește a fi demn de încrederea lui, pacientul se va confesa și asta te va ajuta să ajungi la un diagnostic în profunzimea lui. De foarte multe ori, o suferință organică are și o componentă psihologică, uneori mai mare decât cea organică, iar ele se influențează reciproc.

Dacă tu reușești să pătrunzi acolo, în universul bolnavului, îl îngrijești așa cum trebuie. Cu condiția, desigur, să ai și o pregătire profesională foarte bună. Cu alte cuvinte, inima unui doctor trebuie să fie mare în acest sens pe care eu i-l atribui.

Cu ce sentimente părăsiți sistemul de sănătate de stat? Cu ce așteptări și obiective ați acceptat noua provocare?

Toată activitatea mea din spital mă ajută acum foarte mult să înțeleg cum și ce anume trebuie îmbunătățit în privat. Cum să faci ca în privat medicul să aibă o relație mai apropiată cu pacientul, cum să faci ca pacientul să se simtă mai confortabil din toate punctele de vedere. Contează foarte mult și ambientul pentru un bolnav, precum și cât timp îi aloci. În spital, oricât de mult ai vrea să fii alături de un pacient, avalanșa de alte cazuri este foarte mare și îți limitează timpul. În decursul celor 40 ani de când practic medicina, am înțeles cum trebuie îngrijit corect un pacient, iar asta se apropie mult de ceea ce se întâmplă acum în mediul privat ca relație medic pacient.

A prelua secția de cardiologie a spitalului Floreasca, secție care nu corespundea viziunii mele de cardiologie modernă, pe care mi-am format-o în Franța, unde am lucrat 1 an, a fost o mare provocare, pentru că a trebuit să conduc o secție care avea un nivel de dotare de spital județean, cu oameni buni profesioniști, dar care înțelegeau mai puțin standardele europene. Așadar, a trebuit să formez o altă echipă și să îi imprim o anumită direcție, să dotez secția prin proiecte de cercetare cu aparatură. Astfel, trasând puțin o altă direcție, secția a devenit una dintre cele mai performante din București.

Toată experiența mea profesională și științifică mă ajută acum ca trecerea să nu fie ca o fractură, ci o continuare, dar care se desfășoară într-un alt cadru, unul mai prietenos și cu multă disponibilitate de a avea dotări care să permită îngrijiri la standarde europene și nu numai. Or acest lucru contează foarte mult! Se pot continua proiecte, se pot începe altele, cum am și făcut, de altfel. Mediul privat permite, cel puțin în modul în care este înțeles în Centrul Medical Emerald, această abordare, care deja ne-a dus în etapa de a fi parteneri pentru alte performanțe colective cu institute de cercetare de anvergură din Europa. Trecerea mea dintr-o zonă de public în privat o consider tot o provocare, una și mai mare, precum și un progres pe linie profesională pentru că lupta de zi cu zi cu administrația spitalului a dispărut.

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 271
Pentru abonare, click aici