O companie românească își extinde echipa de management
„În acest an am făcut primii pași pe piața externă, în Franța, unde am deschis și un centru de dezvoltare software, și vrem să intrăm pe toate piețele din Uniunea Europeană. În acest context, extinderea echipei a fost obligatorie. Cred că experiența lui Bogdan din sfera serviciilor digitale, dar și a celor de HR ne va ajuta în atingerea obiectivelor DocProcess”, a declarat Liviu Apolozan, CEO DocProcess.
Din această poziție, Bogdan Georgescu este responsabil pentru strategia comercială și dezvoltarea afacerii.
17 ani de experiență în vânzări
Bogdan Georgescu are o experiență de circa 17 ani în vânzări, acumulată în companii precum UPC, Telemobil, Unicredit și Vodafone, unde a deținut poziții de conducere. Din 2013 a intrat în domeniul consultanței în HR, inițial ca partener al firmei Stein&Partner, iar din 2015 prin propria firmă – People Point/Human Capital Advisors.
În prezent, compania are 3200 de clienți și o echipă de peste 50 de angajați în România și Franța, planurile vizând extinderea acesteia.