O companie de consultanță din Big Four își întărește echipa
„Sunt onorată să mă alătur unei organizații lider la nivel internațional și unei echipe valoroase de profesioniști de talia celor din PwC România, cu dorința de a contribui semnificativ la creșterea business-ului organizației, prin valorificarea experienței mele profesionale și expertizei în domeniul relațiilor guvernamentale pe multiple segmente” spune Samira Șerbănescu-Voicescu, Senior Manager, Advisory Consulting – Public Sector, PwC România.
Samira Șerbănescu-Voicescu a deținut funcția de Director General Adjunct al biroului din România al firmei americane de consultanță McGuireWoods Consulting, unde a condus practica dedicată sectorului energetic și a acordat consultanță în domeniul relațiilor guvernamentale și comunicării strategice unui mare număr de investitori străini – companii nord-americane și europene – pe care le-a sprijinit în promovarea și derularea operațiunilor în România.
Samira este absolventă a Facultații de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București și are un masterat în limba arabă. Vorbește fluent patru limbi străine și a efectuat specializări externe în domeniul consultanței în afaceri și relațiilor internaționale.