Lidl primește premiul ”Angajator de top” în România și alte 6 țări
Povestea de succes Lidl s-a îmbogățit cu un capitol nou, care a debutat în primăvara anului 2016 odată cu redefinirea întregii strategii de angajator în toate țările în care retailerul este prezent. Punctele definitorii ale acesteia sunt reprezentate de calitatea performanței, dinamismul și corectitudinea, iar aceste principii se aplică în toată compania, indiferent de localizarea geografică a magazinului sau centrului logistic. Această strategie pune pe primul loc angajatul și țintește crearea unui mediu agreabil, prietenos și stabil de lucru, un mediu necesar pentru atingerea performanței.
De curând, Lidl a obținut opt premii decernate de Institutul independent “Top Employers“: șapte naționale, pentru România, Germania, Italia, Grecia, Polonia, Slovenia și Slovacia, la care se adaugă distincția acordată la nivel european. Acest institut efectuează anual evaluări ale departamentelor de resurse umane ale companiilor și analizează toate aspectele activității lor de HR, de la dezvoltarea leadership-ului, managementul performanței și cel al carierei la succesiunea funcțiilor de management, compensații și beneficii, training și dezvoltare și până la cultura organizațională. Odată ce acest audit, realizat în conformitate cu metoda dezvoltată de institut, este încheiat, organizația premiază anual companiile care ies în evidență prin programele lor dedicate angajaților și prin oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă. În 2017, Lidl a obținut pentru prima dată certificarea “Top Employer“ în șapte țări, inclusiv în România.
"Acest premiu ne onorează și, în ceea ce privește Lidl România, ne confirmă faptul că înaintăm în direcția corectă: vrem să devenim angajatorul preferat al românilor, asigurându-le un mediu profesional atrăgător, oferindu-le cât mai multe beneficii, avantaje și oportunități de dezvoltare și motivându-i să-și atingă întregul potențial. Distincțiile «Top Employer» se datorează eforturilor extraordinare depuse de Echipa de Succes Lidl", a afirmat Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere al Lidl România.
Odată cu aceste transformări, cultura organizațională a companiei Lidl România a fost semnificativ îmbogățită, accentul fiind pus pe un stil de conducere care să inspire, să motiveze angajații și să scoată în evidență importanța fiecărei activități în îndeplinirea obiectivelor companiei. Pentru că angajații sunt cei care sprijină constant expansiunea rapidă a retailerului pe piața locală, aceștia se pot bucura de un mediu de lucru atractiv, cu multiple oportunități de dezvoltare și un pachet atractiv de beneficii: cele mai bune salarii de pe piața românească din retail, asigurări private de sănătare și abonamente fitness pentru angajați și familiile lor la prețuri preferențiale, tichete valorice, precum și numeroase training-uri și programe de dezvoltare personală și profesională personalizate și adaptate la nevoile fiecărui angajat al Lidl România.