IRINA MATEA, o poveste de carieră și destin!
Irina Matea este responsabila unuia dintre cele mai solicitante departamente din Orange România – cel de Customer Service. Începuturile nu i-au fost ușoare: când era studentă avea impresia că, dacă nu va reuși să se angajeze undeva înainte de terminarea facultății, o să fie sfârșitul lumii. Așa că a făcut tot ce știa ea la acel moment pentru a-și găsi un job. După cum spune, pe vremea aceea era dificil să-ți găsești de lucru, iar companiile mari păreau de neatins. Dar ea era hotărâtă și ambițioasă, plus a avut ceva noroc, se pare, după cum a povestit în interviul pentru Revista Cariere. Nu în ultimul rând, Irina Matea a îmbinat în mod curajos amintirile profesionale și personale cu experiențele prezentului, rezultatul final fiind o poveste de carieră și destin!
Ai fost vreodată curtată de gândul că ai fi putut face și altceva decât ceea ce faci acum?
Printr-o conjunctură fericită, am reușit să câștig o poziție de Asistent Help Line la Mobilrom, iar acesta a fost începutul pentru mine. Am crescut odată cu compania și, cumva, m-am regăsit în acel mediu. Am evoluat an de an și am avut diverse joburi în Customer Service, însă am avut și o perioadă de câțiva ani când am părăsit această zonă și m-am ocupat de stadiile foarte incipiente ale serviciului Orange
De-a lungul timpului am mai cochetat cu ideea de a face altceva, însă de fiecare dată am ales Customer Service. Cred că mi se potrivește; ideea de a-mi pune amprenta pe calitatea serviciului oferit, de a contribui la experiența bună a celor din jur, fie că vorbim de clienți sau de colegi, mă definește, mă stimulează. Îmi place ce fac și cred că se vede.
Cât de…familiară îți este noțiunea de leadership feminin și cum consideri că influențează acest concept atât prezentul, cât și viitorul? Este ceva ce îți dă aripi pur și simplu sau ceva care te focalizează mai mult pe profesional și mai puțin pe viață personală?
Eu cred că leadershipul poate fi făcut bine indiferent de gen. Primul lider care și-a pus amprenta asupra parcursului meu și care m-a influențat a fost o femeie, iar următorul a fost un bărbat. Apoi au mai urmat și alții, atât femei, cât și bărbați, și de la fiecare am avut de învățat lucruri diferite, multe care țin de viață, în general.
Ce cred că e important este ca tot mai multe femei să aibă curajul și dorința de a-și folosi abilitățile, să aibă încredere în ele și să își asume roluri de lider, căci avem un pool extraordinar de talent de care am putea beneficia mai mult. De altfel, există și un studiu în care se zice că o femeie candidează pentru un post, în special unul de lider, doar dacă îndeplinește 100% din cerințe și poate și ceva pe deasupra, în timp ce un bărbat candidează dacă îndeplinește 80% din cerințe. Asta spune ceva despre încredere și cred că aici mai trebuie lucrat. De exemplu, de multe ori pe mine mă ajută să mă gândesc „cum ar proceda un bărbat în situația asta?” atunci când am impresia că nu sunt suficient de „echipată” pentru a face un lucru.
Cât despre balanța profesional – personal, încerc să stau în echilibru. Nu reușesc mereu, însă mă străduiesc, mai ales că am o familie frumoasă, cu care îmi place să îmi petrec timpul. Am o fetiță de 11 ani care încă are nevoie de mine; cred că anii copilăriei și adolescenței sunt extrem de importanți, așa că îmi dau toată silința să fiu alături de ea cât mai mult. În același timp, cum spuneam mai devreme, îmi place mult și ceea ce fac la job, îmi dă sentimentul că am un scop, un sens. Și sper ca fata mea să vadă în mine un model, să înțeleagă că fiecare trebuie să își găsească propriul drum și rol în societate și că, dacă face lucrurile cu plăcere, oricât de greu ar fi nu mai pare, de fapt, așa greu.
Cum a știut Orange să răspundă provocărilor acestei îndelungate crize? Care a fost cel mai greu lucru cu care v-ați confruntat? Tu și echipa.
Au fost așa de multe provocări în perioada aceasta, încât nici nu mi le mai amintesc pe toate. Aproape că au devenit normă. Una dintre cele mai dificile a fost să învățăm să rămânem o echipă în condițiile în care lucram de acasă. La începutul pandemiei toată lumea era entuziasmată că am reușit în timp scurt să ne mutăm online cu lucrul, oamenii simțindu-se în siguranță în felul acesta. De atunci și până acum lucrăm într-o mare măsură tot de acasă și pare că s-au pierdut unele lucruri: întâlnirile informale, ieșirile ad-hoc de după program sau discuțiile dintre întâlniri.
Toate elementele acestea sunt un fel de liant, care fac, până la urmă, atmosfera de la lucru mai plăcută, ajută la coeziunea echipei și, în esență, contribuie la un mod de lucru eficient. Cu ce le înlocuiești în remote? De asemenea, cum integrezi colegi noi, recrutați în online, și cu care nu te-ai întâlnit față în față niciodată, care nu pot să ia „pulsul echipei”? La Orange România, prin creativitate, perseverență și, de ce să nu spun, prin pasiune, echipele au găsit soluții alternative, de genul evenimentelor în online, timp de „small talk” alocat în agendele unor întâlniri, crearea unei comunități virtuale. Și, generalizând un pic, aș spune că Orange și-a folosit din plin agilitatea, pasiunea și modul colaborativ de lucru pentru a răspunde provocărilor.
Cât de importante crezi că sunt empatia, încrederea, smerenia, compasiunea în profesie? Care este povestea ta în legătură cu toate aceste interacțiuni umane?
Îmi amintesc de începuturile la Orange ale unei colege angajate cu câțiva ani în urmă din afara companiei: isteață, muncitoare, descurcăreață, onestă, atentă la cei din jur și prietenoasă. Ea avea, însă, impresia că a avut doar un mare noroc că a fost angajată la Orange, i se părea că nu știe nimic și că trebuie să învețe totul de la zero. Ba mai mult, era uimită de cât de bine este tratată de colegi, chiar mi-a spus asta în repetate rânduri. Cumva, aprecia la un alt nivel lucruri cu care noi, cei mai vechi în companie, ne obișnuisem și poate că uneori le consideram de la sine înțelese.
În foarte scurt timp a devenit una dintre persoanele cele mai competente pe rolul ei din câte am întâlnit. Zbârnâie, dacă pot să spun așa. A ținut ochii și urechile deschise și a învățat de la toți cei din jur, a acceptat sfaturi, a învățat din greșeli, a pus umărul oriunde a fost nevoie. Cred că cel mai greu i-a fost să se obișnuiască cu atitudinea deschisă și prietenoasă a colegilor. A adoptat-o și ea imediat, îi era natural. Însă, chiar și acum îmi spune uneori că nu îi vine să creadă că niciun coleg nu țipă la ea, că i se cer lucruri politicos, că e parte din evenimentele de echipă, că taskurile care i se solicită au sens, au cap și coadă, că echipa are încredere în ce poate face ea.
E un exemplu simplu, însă mi se pare grăitor. Dincolo de responsabilități, suntem oameni. Și suntem „o singură persoană” atât la job, cât și acasă. Empatia, încrederea, smerenia și compasiunea ne ajută să creștem mari, ca oameni.
De ce crezi că toată lumea așteaptă de la femei „să se lupte cu munții”?
Eu cred că mai degrabă femeile așteaptă de la ele însele să se lupte cu munții. E o lecție pe care eu tot încerc să o învăț și încă nu i-am dat de capăt complet: când este suficient, iar extra este doar un efort prea mare pentru un efect marginal?
Îmi amintesc de o întâmplare de acum mulți ani, când m-am dus la șeful meu de atunci să îi spun de niște planuri personale care ar fi putut să îmi afecteze temporar activitatea de la serviciu. Chiar mi se părea că o să am de luptat cu munții în următoarea perioadă și cumva simțeam că e corect să îi spun la ce să se aștepte și să îi dau șansa să ofere jobul altcuiva. S-a uitat la mine foarte mirat și mi-a spus: „Dar, Irina, e viața ta! E normal să îți urmezi planurile personale și să păstrezi jobul; găsim o soluție”. Mi-a rămas în cap întâmplarea asta.
Pe lângă faptul că am apreciat abordarea umană, în timp am conștientizat că nu mereu trebuie să mă lupt singură cu munții, că pot primi suport, că pot tăia muntele în dealuri mai mici și, nu în ultimul rând, că ajută enorm să iau lucrurile pe rând, unul câte unul. Și că nu șeful se aștepta să duc lupta asta, ci chiar eu!
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 276
Pentru abonare, click aici
