Excelență profesională în insolvență și leadership
Vasile Godîncă Herlea, CEO CITR, a absolvit liceul pedagogic și Facultatea de Drept Babeș Bolyai din Cluj (promoția 1999-2003) cu media 10, apoi a urmat un masterat în Instituții de Drept Privat. Este de profesie avocat (din 2005) și practician în insolvență din 2008, însă puțini sau poate doar cei apropiați lui știu că a lucrat timp de patru ani ca învățător, o profesie care și-a pus cumva amprenta asupra dezvoltării sale ulterioare.
„Având dintotdeauna un interes pentru educație, am căutat mereu să mă formez și să devin mai bun, dorindu-mi să le insuflu această preocupare și celor din jurul meu. De altfel, în CITR, din aceeași pasiune pentru cunoaștere și pentru că eram conștient de rapiditatea cu care lucrurile evoluează în piață, am înființat un Departament de Pregătire Profesională pe care l-am și condus timp de mai mulți ani. Astăzi, acest departament ne ajută să păstrăm mereu standarde ridicate în gestionarea proiectelor de insolvență și mai ales în relație cu partenerii noștri, care își doresc oameni tot mai bine pregătiți”, spune Vasile Godîncă Herlea. CITR este singura companie din industrie cu un astfel de departament.
DE CE ACEST TRASEU PROFESIONAL?
Vasile Godîncă Herlea a ales Facultatea de Drept mai mult dintr-o ambiție personală de autodepășire, iar la momentul respectiv Babeș Bolyai era, din punctul lui de vedere, cea mai bună din țară în domeniu. Așadar, cariera în domeniul insolvenței nu a fost ceva ce și-a propus în mod conștient la intrarea în facultate. Pe vremea aceea, insolvența era foarte puțin cunoscută sau studiată. În ultimul an de studii, o companie din domeniul insolvenței pregătea o testare la Facultatea de Drept, a cărei finalitate era acordarea a două burse într-un program de internship pentru studenți.
Coincidența face ca una dintre ele să fie câștigată de Vasile Godîncă Herlea. Astfel, prima interacțiune cu viitoarea sa carieră este legată direct de întâlnirea cu oamenii care aveau să construiască liderul pieței de insolvență din România: CITR.
Ajuns acolo, a descoperit un domeniu extrem de interesant, un mediu flexibil, deschis și energic, un loc în care și-a dat seama din primele clipe că putea să învețe foarte mult. „Spiritul organizației îți spunea în fiecare clipă că limita posibilităților ești doar tu, iar pentru un tânăr dornic să inoveze, asta este tot ce-și poate dori. Și astăzi CITR are un puternic spirit inovator, inovația fiind una dintre valorile noastre, alături de pasiune, spirit de echipă și etică în business”, adaugă Vasile Godîncă Herlea.
Pe lângă asta, cel mai mult l-a atras faptul că activitatea sa nu însemna doar drept (de care era foarte pasionat), ci și business, management, interacțiune permanentă cu oameni, povești de viață, cu istorii despre cum s-au născut afaceri etc.
„Aveai șansa de a cunoaște o lume inaccesibilă celorlalți, printr-o lentilă unică. Astfel am ajuns să lucrez în această companie și, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș urma același drum.”
MANAGEMENTUL E O ETAPĂ DE CREȘTERE
Ca de obicei în toate domeniile de activitate, cel mai bun profesionist este propulsat pe funcții de management. Ori managementul este alt domeniu. De aici a apărut și una dintre provocările profesionale: aceea de a părăsi zona de expert absolut în insolvență pentru o nouă dimensiune a carierei. Să lase expertiza deoparte și să își construiască experiența de management. Lucrând cu alte companii, știa ce înseamnă raportările, cifrele – nu asta i s-a părut complicat, ci atenția conștientă pe care trebuia să o acorde mereu oamenilor.
A doua provocare, după ce a devenit CEO, a fost să îi determine pe oameni să înțeleagă că el nu mai este expertul, cel pe care ar trebui să-l abordeze pentru o opinie pertinentă pe o speță – fiindcă apropiindu-te de management, pierzi contactul cu detaliile specifice profesiei. Și acesta este un pas dificil, o etapă de creștere.
„Există și tendința de a te conserva, de a face ceea ce știi deja. Dar într-un asemenea rol, este un must have să faci un pas în spate și să privești lucrurile în ansamblu, să te concentrezi pe viziune.”
INOVAȚIA ÎN INSOLVENȚĂ
În ceea ce privește satisfacțiile profesionale, în primii ani de carieră, acestea au provenit în mod clar din zona profesională – mai ales când reușea să încheie cu succes un proiect de reorganizare. „În mare parte și pentru că tărâmul insolvenței era un tărâm al inovației totale în 2003, când mi-am început cariera – totul era nou, se construia și îți permitea să ai curajul să aplici soluții inovatoare, idei create de tine. Cea mai mare satisfacție era momentul în care mi se confirma succesul unei idei. Nu de puține ori vedeai că soluțiile tale erau preluate de către alte companii din piață – o nouă satisfacție a muncii tale”, explică el.
În ultimii ani, cele mai multe satisfacții au venit din organizația CITR. Îi place să o vadă cum crește, cum depășește frontierele naționale și se dezvoltă în Europa, îi plac oamenii. „Obiectivul meu este să contribui la dezvoltarea pe termen lung a acestor oameni, a colegilor mei, care formează organizația CITR”, conchide Vasile Godîncă Herlea.
”Militez pentru excelența profesională în detrimentul perfecționismului.
Cred că excelența profesională însemnă rafinament în modul de a gândi și a acționa.”Vasile Godîncă Herlea
CARE SUNT 3 CUVINTE-CHEIE CARE VĂ DEFINESC?
Pasiune. Excelență profesională. Cunoaștere. Am făcut mereu cu pasiune orice aveam de făcut. Militez pentru excelența profesională în detrimentul perfecționismului. Cred că excelența profesională însemnă rafinament în modul de a gândi și a acționa. Îmi plac călătoriile, să explorez locuri noi, să cunosc oamenii, istoria, tradițiile și credințele lor.
AVEȚI VREUN MODEL DIN FAMILIE, DIN CARIERĂ?
Andrei Cionca, fondatorul CITR, este un model în carieră pentru mine. El are calitatea de a te trezi – îți deschide și lărgește perspectiva. Am exemple în care, pentru că eram prea concentrat, pierdeam din vedere lucruri pe care el m-a ajutat să le văd dintr-o nouă perspectivă, revelatoare. Asta îmi doresc și eu, să scot oamenii din nucleul lor imediat și să îi ajut să privească dintr-un unghi extins. Un alt model este profesoara mea de literatură din liceu. Mă întrebam oare de ce învățam mereu fără constrângeri. Prin felul ei de a se comporta mă determina să învăț mai mult,
să mă dezvolt. Știa cum să ne descrețească mintea. Pe lângă rolul de profesor, era un om, iar de la ea am învățat cum să îi ajuți pe oameni să își dorească mai mult fără să le impui anumite lucruri.
AŢI FĂCUT VREUN SACRIFICIU ÎN VIAŢA DE FAMILIE PENTRU CARIERĂ?
Pot menționa aici mutarea de la Cluj la București împreună cu familia, în condițiile în care soția mea avea o carieră de succes, foarte bine ancorată în regiune. Chiar dacă a fost o decizie dificilă, am făcut împreună sacrificii care au fost în același timp și decizii firești la momentul respectiv.
CARE ESTE CEL MAI GREU LUCRU PE CARE L-AȚI ÎNVĂȚAT?
Am învățat că primim cele mai importante lecții când suntem expuși suferinței, greutăților. Atunci învățăm cel mai mult. Este dificil de înțeles și de acceptat faptul că dacă vrei să înveți și să evoluezi trebuie să te expui inevitabil la o zonă de distress (stres negativ).
Articol preluat din numărul 259 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.