Discuțiile cu conducerea Salrom au eșuat. Minerii de la Salina Slănic au reluat protestele
Este pentru a doua oară în această săptămână când minerii întrerup lucrul fiind oprite atât activitatea de exploatare a sării cât şi cea de vizitare a salinei.
Minerii acuză salariile foarte mici în raport cu condiţiile în care muncesc, dar și lipsa investiţiilor care ar trebui făcute la mina de sare. Potrivit sindicaliştilor, salariul unui miner din subteran este de 2000 de lei, în timp ce minerii de suprafaţă au puţin peste 1700 de lei.
Salariaţii minei de sare de la Slănic Prahova au declanşat un protest marţi, când 80 de mineri s-au blocat în subteran, de unde au ieşit a doua zi, în timp ce minerii de suprafaţă au oprit lucrul la staţia de preparare a sării. Deși au suspendat protestul în urma unei întâlniri cu ministrul Economiei, minerii au intrat din nou în grevă, după ce discuţiile cu conducerea Salrom au eșuat.