Din curierat, Octavian Bădescu își mută afacerile în zona intermedierilor imobiliare
“Principalul motiv pentru care am luat decizia de a investi într-o franciză imobiliară a fost interesul pe care l-am avut in ultimii ani pentru piața de real estate, mai ales pe segmentul pe care RE/MAX este lider de piață, cel rezidențial, zona pe care sunt eu insumi sunt investitor. În plus, am analizat această oportunitate de peste jumătate de an, informându-mă la un nivel destul de detaliat cu privire la piața internă și la evoluțiile de la nivel internațional, în special ale brandului RE/MAX. Am studiat mai multe modele și am concluzionat că, la acest moment, acest proiect este cel potrivit pentru a mă implica”, a afirmat Octavian Bădescu.
Filosofia francizei este reprezentarea exclusivă a vânzătorilor și oferirea unor servicii implicite comisionate cu 0% la cumpărător.
Octavian Bădescu – 42 de ani, EMBA, absolvent al ASE și al SNSPA – este antreprenor în sectorul serviciilor și investitor. De-a lungul timpului, Octavian a fost implicat ca fondator și manager în diferite proiecte antreprenoriale în domenii precum cel de curierat, de cercetare de piață și de marketing direct, cele mai relevante fiind Sameday Courier și Retailplus Eastern Europe.
Bădescu își propune ca noua afacere să depășească ca și anvergură proiectele sale antreprenoriale precedente în aproximativ 8 ani.