De Sărbători, chinezii de la CEFC își doresc rafinăria de la Năvodari
„Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potențialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creștem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone țiței pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanți, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream și downstream, și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului.” – a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International.
Activele și operațiunile deținute și desfășurate de KMG International (KMGI) în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional, anunță compania.
KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de țiței către subsidiarele KMGI în scopul de a susține și de a extinde operațiunile sale de bază în Europa, susținând operațiunile de rafinare de la Petromidia. Potrivit reprezentanților companiei kazahe parteneriatul strategic va aduce beneficii și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune.
„Susținem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înțelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiții Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață în cursul perioadei de investiție de 7 ani.”
Prin fondul de invetiții româno-kazah ar urma să se pună în aplicare mai multe proiecte – extinderea rețelei de stații de carburanți de pe piața locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și continuarea investițiilor în sectorul de upstream – care ar putea genera beneficii în mod direct și indirect pentru economia României, crearea unui număr de aproximativ 2.000 de locuri de muncă în cadrul diferitelor etape ale proiectelor.
Discuţiile privind interesul chinezilor de a investi în România au devenit publice la finalul anului trecut şi au avansat chiar şi după redeschiderea dosarului Rompetrol și instalarea sechestrului asupra activelor rafinăriei Petromidia, principalul activ al grupului petrolier Rompetrol.
PJSC NC KazMunayGas este Compania Națională de Petrol și Gaze a Republicii Kazahstan cu activități de explorare, producție, rafinare și transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol și gaze. KMG NC este o companie integrata vertical cu ciclu complet de upstream, transport și prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil.
CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016 a intrat în topul Global Fortune 500, pe poziția 229. CEFC are operațiuni în energie, servicii financiare și investiții.
KMG International N.V. deține și desfășoară operațiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail și trading, pe mai multe piețe internaționale. Rețeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Moldova. Grupul derulează operațiuni de upstream, servicii industriale și la sondă.