Cum a tratat sistemul medical privat frica de medic
Sistemul medical privat din țara noastră s-a dezvoltat în baza unei nevoi sociale generalizate, în contextul în care un sfert dintre români au acces insuficient la asistență medicală de bază, după cum arată datele Ministerului Sănătății. Acolo unde sistemul de stat a rămas descoperit, furnizorii medicali privați au încercat să ofere alternative și să rezolve cererile pacienților.
„Sistemul medical privat a fost motorul pentru modernizarea sistemului de sănătate din România ultimilor 20 de ani, tocmai pentru că furnizorii privați și-au pus amprenta pe mai multe niveluri: de la cel personal până la întreaga infrastructură de la nivel național”, spune Andreea Minuță – Corporate Business Director la Regina Maria.
Soluția: abonamentele corporate
Cum s-a dezvoltat acest sistem într-o piață în care pacienții aveau nevoie de alternativă la sistemul de stat? Sistemul medical privat s-a bazat foarte mult, încă de la început, pe segmentul abonamentelor corporate. Și în prezent, abonamentele reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru investițiile realizate de furnizorii privați. De pildă, în 2016, segmentul corporate a însemnat 30% dintr-un total de 91 de milioane de euro, cifra de afaceri a Rețelei Regina Maria.
Paradoxal, companiile medicale private au mizat pe abonamente în contextul în care în România nu există încă o mentalitate axată pe prevenție, contrar tuturor recomandărilor instituțiilor internaționale de sănătate. Mai exact, și din această cauză, în România există o speranță de viață mai mică cu șapte–opt ani față de statele din Europa de Vest.
Furnizorii medicali privați au privit către firmele care doreau să ofere abonamente medicale la angajare. Studiile recente arată că acestea au devenit cele mai populare beneficii în rândul angajaților, iar managerii de HR au înțeles că sunt un mijloc important de retenție a staff-ului. Și aici există o perspectivă financiară, care o dublează pe cea medicală. Din datele făcute publice de mai multe companii mari din Europa de Vest și SUA a reieșit că pachetele de prevenție și programele de well-being au redus semnificativ cheltuielile pentru concediile medicale. Adică, un ROI de aproximativ 1 la 3.
Efectul: prevenția
Dacă la nivel de companie abonamentele medicale oferite angajaților reduc potențialele cheltuieli cu concediile medicale, la nivel individual pachetul de prevenție schimbă, încet-încet, percepția pacientului român în legătură cu mersul la doctor. Abonamentul oferă acces necondiționat și direct la toate specialitățile, deci pacientul este încurajat să se ducă mai des la medic. Astfel, unele afecțiuni grave pot fi descoperite din timp, ceea ce, pe lângă beneficiul evident pentru sănătate, aduce și un avantaj financiar pe termen lung: plătim mai puțin pentru tratamente costisitoare și spitalizări.
„Partea bună este că și pacientul român începe să conștientizeze tot mai mult rolul prevenției și cred că acesta este și efectul serviciilor medicale oferite în clinicile private”, spune Andreea Minuță. Un studiu recent despre comportamentul medical al angajaților din România, realizat de Rețeaua Regina Maria, arată că abonații ajung de 6,6 ori la medic pe parcursul unui an, adică de peste două ori mai mult decât un angajat fără acest beneficiu.
Bonus: investiții
Influența abonamentelor se vede și dintr-o perspectivă generală. Prin reinvestirea constantă a profitului, furnizorii medicali privați au contribuit la dezvoltarea sistemului medical național.
Astfel, pe lângă aparatura modernă și serviciile de bună calitate din clinicile private, mai e un aspect important pe care furnizorii privați îl ating prin deschiderea de noi unități: educația medicală a românilor, realizată prin intermediul abonamentelor. Acestea oferă acces la servicii medicale axate în principal pe prevenție: fie că vorbim despre identificarea și rezolvarea unor probleme minore de sănătate, fie despre programele educative de profilaxie.
Costul minim al unui abonament este de șapte–zece euro pe lună. „Creșterea accesibilității abonamentelor înseamnă creșterea gradului de accesare a serviciilor medicale. Pe termen lung, se traduce într-o sănătate mai bună a angajaților, dar și a familiilor acestora”, spune Andreea Minuță. Spre exemplu, anul trecut, Regina Maria a introdus pachetele de prevenție pentru IMM-uri și start-up-uri, care nu sunt condiţionate de un număr minim de angajaţi. Următorul pas va fi spre companiile și comunitățile mai mici.
Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici