Competiție internațională online pentru studenții interesaţi de sectorul petrolier
Echipe formate din câte trei studenți sunt invitate să se înscrie pe platforma www.freshhh.net, până la 31 octombrie. „Încurajăm studenții români să se înscrie și să participe. Vor avea șansa unei experiențe unice, care le va fi de folos mai ales dacă intenționează să își construiască o carieră în cadrul unei companii internaţionale integrate din industria petrolieră”, a declarat Camelia Ene, CEO MOL România.
Ce ai face dacă ai fi la conducerea unei companii petroliere?
Competiţia Freshhh se înscrie într-o strategie mai amplă a companiei menită să atragă tinere talente. În cadrul competiției, tinerii îşi pot demonstra abilităţile preluând managementul unei companii petroliere, la nivel virtual. Astfel, aceştia vor fi nevoiţi să ia decizii privind dezvoltarea de câmpuri petrolifere, construirea de rafinării, stabilirea celui mai bun portofoliu de produse şi a strategiei optime de dezvoltare a reţelelor de stații de servicii.
Competiţia este structurată în trei etape. Prima fază, cea a calificării online, se desfăşoară sub forma unei simulări în mai multe runde şi vizează segmentele upstream, downstream şi retail.
În următoarea etapă, cele 60 de echipe care au înregistrat cele mai bune rezultate în cadrul rundei precedente vor participa la studii de caz complexe în domeniul tehnologic şi vor trebui să răspundă unor întrebări de profil.
Primele şase echipe clasate vor intra în finală, care se va desfăşura live, la Budapesta. Premiile acordate sunt în valoare totală de 25.000 de euro.
***
Freshhh este o competiție internațională online destinată studenților, în cadrul căreia echipe de câte trei membri înființează o companie petrolieră de la zero și iau decizii privind proiecte de cercetare și dezvoltare, administrează structura portofoliului de produse pentru a obține profit. Programul se derulează de 11 ani și a reunit până în prezent peste 25.000 de studenți de la 250 de universități din 76 de țări.
sursa foto: molgroup.info