CEO Conference, întâlnirea anuală a top managerilor
„Prin excepționala participare de la an la an și prin interesul manifestat de marile companii din România, avem deja confirmarea că evenimentul nostru anual, de referință, – CEO Conference, s-a transformat într-o platformă excelentă, unică, pentru discuții la nivel înalt și oportunități exclusive de afaceri pentru participanți.
Anul acesta ne concentrăm pe provocările managementului strategic, pe rolul șefilor de companii ca lideri în promovarea inovării dar și pe capcanele în care pot cădea acestia chiar dacă sunt profesioniști desăvârșiți, într-un mediu economic volatil în care a devenit normalitate ca foarte improbabilul să se întâmple’’, a declarat Dumitru Ion – CEO, Doingbusiness.ro & Kompass Group.
Prima sesiune a CEO Conference este concentrată pe identificarea tendințelor majore și impactului lor asupra celor mai mari companii din economie. Sesiunea, moderată de Bogdan Ion – Country Managing Partner EY Romania, pune în dezbatere provocările managementului strategic.
Liderii de companii care vor aborda in cadrul acestei sesiuni oportunitatile si provocarile companiilor romanesti, dar si solutiile pentru promovarea cresterii corporative, sunt:
Mariana Gheorghe – CEO, OMV Petrom
Catalin Pauna – Country Economist, World Bank Romania
Omer Tetik – CEO, Banca Transilvania
Florin Talpes – fondator și CEO, Bitdefender
Fady Chreih – CEO, Regina Maria
Virgil Soncutean – CEO, Allianz Tiriac Asigurări
Agenda evenimentului și condițiile de participare sunt disponibile aici
Evenimentul se va desfășura vineri, 17 noiembrie 2017, începând cu ora 08.30, la București (Stejarii Country Club).