Avantajele muncii la birou pentru un tânăr angajat
Contextul pe care îl traversăm cu toții de aproape doi ani a adus schimbări de care puțini ne-am fi crezut în stare. Mai întâi, ne-am mutat activitatea departamentelor din companii la domiciliu. Apoi, am redescoperit o parte din normalitate, odată cu adoptarea sistemului de lucru hibrid. Acesta a fost modul în care toți, manageri și angajați, ne-am dovedit reziliența în vremuri tulburi.
Viitorul înseamnă însă mai mult decât a evita contactul social de frica agenților patogeni. Dacă vrem să creștem o generație nouă de profesioniști, avem nevoie ca reziliența să fie dovedită inclusiv la nivel profesional. Cu tehnologii și proceduri ce pot contribui la wellnessul angajaților și la protejarea sănătății, orice mediu de lucru poate deveni unul în care activitatea să fie, din nou, una sănătoasă.
Care este importanța dezvoltării abilităților sociale
Pentru a aduce un răspuns corect la această întrebare, este suficient să ne uităm la recomandările pe care experții le făceau și înainte de pandemie. Lucrul în echipă favorizează coeziunea dintre membrii aceluiași departament și construiește cultura organizațională pe zi ce trece. Mai mult, prin mentoratul pe care profesioniștii îl oferă, chiar și involuntar, tinerilor dintr-o organizație, nu doar abilitățile profesionale ale celor din urmă au de câștigat, ci și modul în care relaționează cu cei din birou și cu partenerii de business.
Ce tehnologii fac diferența pe termen lung
Trăim vremuri în care protecția muncii nu mai este o noțiune suficientă. Orice clădire sau parc de business respectă, de zeci de ani, reguli stricte în acest domeniu. Protecția sanitară este astăzi prioritară, iar pentru aceasta este nevoie de un set nou de reguli. IMMUNE™ Building Standard este propunerea venită din partea Genesis Property, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri de clasa A din România.
Standardul include 135 de măsuri de protecție sanitară, ce ajută dezvoltatorii sau proprietarii să ofere chiriașilor o clădire sănătoasă pentru angajați și pentru rezidenți. Măsurile includ sisteme de purificare a aerului și dezinfectarea suprafețelor de cea mai nouă generație, cu funcționare 24/7, sisteme de dezinfecție a aerului cu raze UV în lifturi, pentru un transport sigur între etaje, precum și sistemul de purificare a apei.
Cum devin spațiile de lucru medii sustenabile
Protecția pe termen lung este importantă, dar nu putem lăsa la voia întâmplării capacitatea unei clădiri de a funcționa în simbioză cu mediul înconjurător. Biroul trebuie să ofere angajaților nu doar un mediu profesional de înaltă ținută, ci și apropierea față de natură. Parcurile de business din metropole vor avea de câștigat câtă vreme vor fi proiectate în apropierea spațiilor verzi sau chiar a pădurilor urbane, ce reduc temperatura ambientală și reduc nivelul poluării.
Ce legături există între spațiul de lucru și evoluția profesională
Un tânăr angajat caută multe la locul de muncă. Dincolo de salariul încasat lunar, de beneficiile asociate remunerației sau de atribuțiile din fișa postului, există ceva mai important: perspectiva pe termen lung. Apartenența la o comunitate palpabilă, facilitarea accesului la traininguri și la cursuri de formare colaborative, precum și garanția unui ritm de lucru susținut sunt atributele unui program dus la capăt chiar de la sediul companiei.
Cum arată viața de după orele de program
Există multe recomandări cu privire la modurile în care poate fi exersat rolul unui manager, dar prea puține legate de moderația pe care trebuie să o aplice în exercitarea autorității. Orele de după program sunt terenul cel mai fertil pentru socializarea informală, cea care poate scoate la iveală aptitudini nebănuite și poate pune bazele unui networking de bună calitate. Fie că se optează pentru un party restrâns sau pentru o activitate de tip team building, dimensiunea socială a unei echipe nu trebuie neglijată.
Recomandările de mai sus reprezintă un demers util în deschiderea discuției cu privire la lecțiile pe care le desprindem din ultimele luni. Cu decizii înțelepte și cu tehnologiile potrivite, avem șansa de a crea un context nou, după reguli adaptate la neprevăzut.
Credit foto: Shutterstock