Câteva idei despre cum să ai idei
Shed Simove vorbește mult despre creativitate, inovație și despre cum să trasformi o idee în produs sau serviciu – adică despre cum să dai viață unei idei.
Creativitatea este magică, dar nu este elitistă, nu este rezervată numai anumitor oameni. Toți oamenii sunt creativi, trebuie doar să-și descopere resursele de creativitate și să le pună la treabă.
În cartea sa, „Success Or Your Money Back” („Succes sau îți primești banii înapoi”), Shed Simove împărtășește câteva dintre tehnicile prin care îți poți descătușa creativitatea. Multe dintre acestea le-a prezentat și la Brand Minds:
Actualizează sau adaptează un produs sau serviciu care există deja
Ideile noi nu vin din senin și nici din partea stângă a creierului, nu sunt doar gânduri absolut originale, pe care nimeni nu le-a mai avut vreodată. În primul rând, pe lume sunt miliarde de creiere (ca să nu mai vorbim de cele care au existat în trecut), așa că e destul de puțin probabil ca o idee să nu-i mai fi trecut și altcuiva prin minte. În al doilea rând, dacă o idee nu este implementată, atunci înseamnă că nu prins viață.
Astfel, multe dintre ideile noi nu sunt altceva decât idei deja existente, dar modificate și actualizate inteligent, pentru a produce un rezultat diferit – adică „nou”.
Shed Simove își ilustrează teoria printr-un exemplu de produs ce pune în aplicare una dintre ideile sale. Este vorba despre „The Optimistic Office Clock” („Ceasul de birou optimist”), care a modificat o idee deja existentă. Pornind de la ceasul de birou, Shed Simove a creat ceasul optimist. Ce îl face optimist? Faptul că are doar cifrele 5 și 6, iar celelalte cifre sunt înlocuite cu textul: „un pic mai ai și pleci acasă”.
Încalcă sau contestă o regulă sau o metodă convențională de lucru
Regulile sunt fascinante. Oamenii formulează reguli pentru a se organiza și pentru a crea un sistem funcțional și „civilizat”. Dar evoluția cere schimbare, prin urmare regulile necesită adaptare. Funcționalitatea unei reguli trebuie să fie mereu verificată. O regulă se aplică dacă mai funcționează, nu pentru că „trebuie”. În acest context, cuvântul „trebuie” poate indica nu atât o obligație, cât o oportunitate de creativitate și de a produce ceva care nu le-ar trece prin cap celor care se limitează la respectarea regulilor.
Lasă-te inspirat de alte domenii de activitate și de ceea ce fac alți oameni. Creează ceva nou pornind de la exemplul lor.
Sigur că nu e vorba despre „spionaj industrial”, așa că cei care se gândesc deja la microfoane și la camere ascunse se pot liniști. E vorba despre a lăsa realitatea curentă să-ți stimuleze imaginația pentru ca să creezi o situație nouă.
Atunci când ești excesiv de concentrat pe un scop este foarte ușor să te pierzi în el și să nu mai fi receptiv la alte elemente. În loc de asta, hrănește-ți mintea cu informații care să o stimuleze și s-o pornească pe drumuri noi. Imaginația înflorește dacă o hrănești.
Fii atent și receptiv la ceea ce se întâmplă în afara domeniului tău de activitate, la ceea ce gândesc și la ce fac ceilalți oameni. Apoi folosește succesul (și eșecul) lor ca bază pentru noi idei. Nu contează de la ce pornești (poate fi un proces, o idee de marketing sau un produs) – totul este să-ți lași creierul să fie simulat de ceva din afara contextului tău obișnuit de lucru sau de viață.
Shed Simove își ilustrează teoria oferind ca exemplu iNotePad – un produs pe care l-a conceput pornind de la iPad. Admirând succcesul iPad-ului, Shed Simove s-a întrebat cum ar putea să-l reproducă în industria de cadouri fantezie. I-a venit ideea să creeze un corespondent din hârtie al iPad-ului, care să servească la scris. Cu ajutorul unui grafician, a conceput iNotePad-il – un caiet de notițe pe care le-a produs în așa fel încât să semene perfect cu iPad-ul pe care îl parodia.
Așadar, nu e suficient să identifici un produs de succes. Trebuie și să te gândești la ce a determinat acel succes și să examinezi procesele aferente. Apoi, trebuie să te gândești la utilizatorii tăi și să vezi ce detalii trebuie să adaugi produsului tău pentru a-i face fericiți.
Grija pentru celălalt este cheia în orice situație: crearea unui produs nou, căutarea unei slujbe, găsirea unui partener pentru viață sau pentru a-ți conduce compania.
Alte câteva idei despre cum să ai idei
Tratează-ți viața ca pe un experiment – nu lua lucrurile așa cum sunt, ci vezi ce ar putea să devină.
Adaugă ceva nou unui produs care există deja și schimbă-i destinația. Gândește „out-of-the-box” ca să scoți produsul „out-of-its-old-box”.
Asociază lucruri între care s-ar crede că nu există nicio legătură – deschide două cărți, alege la întâmplare câte o idee din fiecare și vezi cum le-ai putea lega.
Întreabă-te mereu cum poți crea mai multă valoare pentru clienții tăi. Mai multă valoare înseamnă mai mulți bani.
Cea mai bună cale pentru a găsi o idee nouă este să fii nemulțumit sau nesatisfăcut de ceva. Vinde pentru obiceiurile și problemele clienților.
E ușor să fii primul dacă ești singurul. Dacă nu-ți poți învinge concurența creează-ți propria concurență.
Dacă ești mic, deranjează/perturbă/afectează pe cineva mare ca să beneficiezi de PR-ul său (vezi #shinder). Care este Propunerea ta unică de vânzare?
Aplică în domeniul tău o idee dintr-un alt domeniu.
Investește într-un fond de experimentare – creează mediul potrivit pentru a genera idei noi și fă-ți timp pentru a face asta în mod activ.
Clienților le pasă de poveste. Presei îi pasă de poveste. Atașează o poveste produsului sau ideii tale. Povestea face prețul. Povestea vinde.
Postează povești ”cut & paste” (imagini, video, text) – ușor de preluat și de distribuit.
Expune-te la situații profesionale și de viață care să te inspire și să-ți stimuleze imaginația.
Toți oamenii sunt creativi, iar inspirația este peste tot. Învață să privești. Pentru idei noi privește din nou și din unghiuri noi.
***
Acesta este ultimul din seria de șase articole în care vă prezentăm cele mai importante învățăminte culese de Raluca Kisescu de la cei șase vorbitori principali prezenți la Brand Minds: Robin Sharma, Helen Fisher, Sophia – robotul umanoid, Seth Godin, Daniel Goleman, Shed Simove.
***
Raluca Kisescu este Creative Marketing Strategist & Trainer la Raluca Kisescu & Son. După șaisprezece ani în cadrul companiei Avon, dintre care zece ca director de marketing, a devenit consultant independent și trainer asociat Qualians/TMI prin intermediul propriei companii, pe care vrea să o lase moștenire fiului său.
Raluca este un unicorn – în sensul în care se încăpățânează, contrar unui principiu sănătos de business, nu doar să alerge semi-maratoane, ci și să facă activități multiple: marketing, scris si voluntariat. Elementul comun al activității sale diverse este creativitatea, pe care o definește ca pe un mod de viață, de la ținute, la ideile de business.
A fost implicată în multiple campanii de marketing, PR și CSR și este câștigătoarea trofeelor Marketer of the Year decernat de revista Business Woman și IAA (International Advertising Association) Excellence Award for Social Responsibility.
Colaborează de peste șapte ani cu revista Tango și este autoarea cărții „6 din 40 de șanse la iubire”. Este membră al doilea an consecutiv în Advisory Board-ul asociației Business Women Forum Romania. A scris pentru Revista CARIERE articolul de Kids Management, „Vreau să fiu dream managerul copilului meu”.
***
Surse:
Raluca Kisescu – Brand Minds
Shed Simove – How to have great ideas