La ce vârstă pleacă tinerii din casa părinților
Tinerii din UE pleacă din căminul părintesc, în medie, la vârsta de 26 de ani, potrivit Eurostat. Cel (…)
Tinerii din UE pleacă din căminul părintesc, în medie, la vârsta de 26 de ani, potrivit Eurostat. Cel (…)
O treime din populația a opt țări europene consideră că tehnologia din locuințe generează o viață mai stresantă și (…)
În loc să crească, după cum era de aşteptat după suspendarea celor două legi care salvau rău platnicii de la (…)
Volumul căutărilor pe segmentul vânzărilor de apartamente a crescut, la nivel naţional, cu 26% în (…)
Multe dintre vedetele de la Hollywood și-au scos la vânzare, în ultimul timp, luxoasele lor locuințe. (…)
După o perioadă în care prețurile locuințelor au fost într-o continuă scădere, la început de an (…)
Din păcate, în România sunt tot mai multe persoane care se plâng că nu au posibilitatea să (…)
Dacă în marile oraşe din România proprietăţile cu chirii de peste 5.000 de euro pe lună pot fi (…)
Această problemă a finanţării locuirii – rată bancară versus chirie - tinde să devină la fel de (…)