Lista paşilor care trebuie urmaţi pe fondul implementării Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR)
Regulamentul GDPR urmează să fie implementat în România începând cu 25 mai 2018, fapt ce va (…)
Regulamentul GDPR urmează să fie implementat în România începând cu 25 mai 2018, fapt ce va (…)
Cea de-a 90-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 4 martie 2018, la Dolby Theatre din Hollywood, Los (…)
„În timpul mandatelor mele, am iniţiat o tradiţie de a îmi împărtăşi lista de cărţi şi (…)
Ziua Internațională a Copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și (…)
Inima inovației europene nu este o metropolă majoră, ci un mic oraș din regiunea Flandra din Belgia. Aceasta este (…)
Destinaţiile turistice de vară reprezintă mereu o prioritate pentru majoritatea persoanelor. Post Office Travel (…)
Misterioasa Anna Anisimova - Ania, după cum i se spune în Rusia, figurează pe lista celor mai şocante (…)
„Vision of Humanity” este un proiect demarat de organizaţia independentă „Institute for Economics (…)
După cum bine se știe, există obiceiul de a ne face o mică listă de obiective pe care să le atingem în anul (…)