De ce oamenii urmează oameni, nu funcții
Există foarte mulți susținători ai ideii de „șef “ în sensul de cel care conduce cu o (…)
Există foarte mulți susținători ai ideii de „șef “ în sensul de cel care conduce cu o (…)
Era în care companiile devin tot mai transparente și deschise către implicarea angajaților în (…)
Orice copil vrea să ajungă un supererou. Sunt și destui adulți care își doresc acest lucru și cine i-ar (…)
Pentru că nici Lincoln, nici Mandela nu au reuşit încă să ne convingă pe toţi că este nevoie de exemple (…)
Am avut plăcerea de a lucra cu unii dintre cei mai mari lideri de opinie ai timpurilor noastre. Am învățat (…)
De-a lungul istoriei putem identifica imediat mari conducători apreciaţi pentru calităţile de leadership şi (…)
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp. Avansurile înregistrate în materie de tehnologii (…)
Dacă nu știti, aflați acum. Îmi plac super-eroii... și nu doar pentru că sunt un împătimit al (…)
Se spune că cei care se luptă să devină antreprenori iau acest drum cu intenția de a munci mai puțin decât (…)