“Soluţia nu este democraţia autoritară, ci autoritatea democraţiei”
"Une forme de guerre civile réapparaît en Europe"…Preşedintele Franţei, Emmanuel (…)
"Une forme de guerre civile réapparaît en Europe"…Preşedintele Franţei, Emmanuel (…)
Democraţia reprezentativă şi-a trăit traiul, trebuie să inventăm democraţia continuă. Altfel spus, reprezentanţii (…)
Premierul spaniol Mariano Rajoy declară că, în opinia sa, convocarea unui referendum pentru independenţa (…)
Ar fi preferat să stea acasă, în biroul său, să citească o carte sau să vadă un film, totuși a ales să (…)
La muncă și pe stradă, fiecare a simțit empiric că românii sunt individualiști, deși din punctul de vedere al (…)
Acum câteva zile, am cunoscut un pilot al companiei Ryanair în București. Acest comandant era pasionat (…)
Alegerile mai mult sau mai puţin libere, care aveau ca scop stabilirea şi consolidarea unei forme de guvernare, au (…)
Strada a devenit un personaj colectiv de care nu pot să nu țină cont, cel puțin declarativ și cel puțin în (…)
În perioada 3-8 august, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român British Council şi Asociaţia Pro (…)