Meseriaşi în leasing, un business de succes în criză
Se spune despre oameni că sunt cel mai important activ al unei companii. Creşterea producţiei, dezvoltarea unor (…)
Se spune despre oameni că sunt cel mai important activ al unei companii. Creşterea producţiei, dezvoltarea unor (…)
Numeroși greci îşi părăsesc ţara, unde şomajul a depăşit deja 24%, iar economia este sufocată de măsurile (…)
„Primiţi prea multă recunoaştere la locul de muncă?“ Răspunsul negativ primit la această (…)
În septembrie, Europa s-ar putea afunda în criză, prognozează experții companiei Roubini Global (…)
În condiţiile economice actuale, regimul fiscal atractiv, la care se adaugă beneficii precum loializarea (…)
In spiritul paralelei cu Marea Depresiune, criza actuala trebuie sa-si incheie apogeul, fortata de un al doilea (…)
Iata care sunt economiile cu cele mai grave probleme din lume, potrivit unei analize FMI, citata de CNN Money. (…)
Conform sondajului Eurobarometru bianual realizat de Comisia Europeană în prima parte a anului, 40% din (…)
Interviu cu Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători SA. Valer Blidar este unul dintre puținii industria (…)