Companiile româneşti rămân încrezătoare în creşterea cifrei de afaceri în 2013
Deşi marchează o tendinţă descrescătoare faţă de luna ianuarie 2013, răspunsurile privind perspectivele de (…)
Deşi marchează o tendinţă descrescătoare faţă de luna ianuarie 2013, răspunsurile privind perspectivele de (…)
Compania iQuest, specializată în dezvoltarea de soluţii şi servicii software customizate, împlineşte (…)
Compania Ascendis, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării (…)
Perioada 2009-2010 a fost una foarte turbulentă pentru mediul economic românesc. Să pornești o afacere (…)
Firma de distribuţie şi comercializare a materialelor de construcţii Ambient din Sibiu, controlată de omul de (…)
Agenţia de marketing dedicată companiilor ce activează pe segmentul B2B Trendelligent lansează o serie de şase (…)
Afacerile Agroland au înregistrat în primele trei luni ale anului o creștere de 20% raportat la (…)
Consiliul Uniunii Europene a decis să majoreze, de la 35.000 euro la 50.000 euro, pragul cifrei de afaceri sau al (…)
OMV Petrom anticipează că va obține în anul în curs un profit-record de 3,784 miliarde lei (867,8 (…)