Șapte modalități prin care putem trece cu bine peste greșeli
Greșelile sunt inevitabile. Eu am făcut greșeli, tu ai făcut greșeli, toată lumea a greșit de-a lungul timpului (…)
Greșelile sunt inevitabile. Eu am făcut greșeli, tu ai făcut greșeli, toată lumea a greșit de-a lungul timpului (…)
Peste 250 de elevi din şcoli şi colegii tehnice au aplicat la programul Zentiva Express, dublu faţă de anul (…)
Una dintre schimbările marcante ale crizei pe care o trăim de mai bine de 5 ani și care, se pare, și-a trăit (…)
De la finalul lui 2008 întreaga piață a muncii a fost serios afectată de contextul economic nefavorabil din (…)
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.Propria siguranţă şi protecţie a devenit, pentru (…)
Problemele emoţionale nu ocolesc angajaţii din corporaţii. Nu este o situaţie de genul „angajaţii mei nu (…)
Lean şi Six Sigma sunt două dintre cele mai valoroase strategii de management care, utilizate împreună, duc (…)
Social Media începe să fie un canal de comunicare indispensabil, iar acest lucru a generat noi locuri de (…)
Conform unor studii recente efectuate de firma de consultanță Bersin&Associates, companiile ai căror lideri (…)