Cu atenție la detalii, respect pentru natură și credință în autenticitate și în puterea vinului de a crea relații (…)
Este cel mai premiat compozitor român contemporan, vârful unei generații excepționale de tineri ce își consolidează (…)
Să facă business, să fie în permanent contact cu oamenii și să vândă. Asta și-a dorit dintotdeauna. Și asta a (…)
Se spune că nimic nu îmbracă atât de frumos și complet trupul unei femei, așa cum o face parfumul. Pentru că, (…)
Radu Paraschivescu, gardianul bunului-simț, al meritocrației și al gramaticii limbii române Fie că vorbim despre (…)
O lege izvorâtă din iubire și durere, devenită stindard în lupta bolnavilor de cancer și care a primit un nume (…)
Străinii sunt impresionați de piesele ei, românii plecați în pribegie, emoționați până la lacrimi. În concerte, în (…)
În iunie 2013, alături de alți patru colegi, a înființat prima asociație independentă de elevi din România, (…)
”Permiteți-mi să mă prezint: sunt Marcel, autointitulat Meșterul Cârpeală, 35 de ani, dat dispărut din București în (…)