Raed Arafat este omul care a fondat SMURD şi a revoluţionat medicina de urgenţă din România. Revista Cariere (…)
Majoritatea oamenilor înclină spre o autoevaluare înalt pozitivă şi sunt motivaţi să o menţină la un (…)
Dezvoltarea şi implementarea unui sistem naţional de asigurare şi management al calităţii în formarea (…)
Implicarea grupului Virgin în sistemul bancar, prin intermediul Virgin Money, care a achiziţionat banca (…)
Dacă sunteţi managerul unei companii sau patronul unei firme, din când în când sunteţi nevoit/ă (…)
Sunt compensaţiile, de orice natură, o alternativă benefică pe care companiile încearcă să le-o ofere (…)
Modul în care o companie nouă îşi tratează clienţii este adesea un factor decisiv în (…)
Intr-o zi de week-end, in octombrie 2010 ajungeam în Amsterdam în zona faimoaselor muzee: Reijkmuseum (…)
Aș fi putut să numesc povestea asta, în contra curent pentru că așa mi-a venit inițial. Am realizat defapt (…)