În perioada octombrie 2011 – martie 2012, 3.200 de persoane au participat la cursurile de prim-ajutor (…)
Ia o carte şi vino să-i citeşti o poveste unui copil dintr-un orfelinat! Acesta este o campanie socială de (…)
Începând de astăzi, România participa la una dintre cele mai ample campanii sociale ale (…)
Orange România vine în ajutorul persoanelor din zona rurală din cele 20 de judeţe din ţară ce au (…)
MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat lansează, pentru al şaptelea an consecutiv, concursul de (…)
Atâta vreme cât încă există probleme cu salariile, joburile şi puterea de cumpărare, e foarte (…)
Începând din luna decembrie 2011, compania de coletărie şi curierat expres, Dynamic Parcel (…)
Pe 20 decembrie, Ministerul Mediului şi Pădurilor s-a obligat în faţa WWF să salveze pădurile virgine din (…)
În România anului 2005 existau în jur de 380 000 de persoane cu dizabilităţi, iar numărul lor a (…)