Se spune că ai nevoie de un sat ca să creşti un copil. Unii părinţi contrazic această vorbă şi spun că au nevoie de (…)
Tot mai multe programe de educare emoțională a copiilor se desfășoară la nivel naţional și internaţional. Un termen (…)
Copiii au nevoie să se relaxeze după un an obositor pentru ei, indiferent de rezultatele obținute la școală. (…)
Pe o piaţă a muncii tot mai aglomerată şi competitivă, copilul de azi devine angajatul, sau de ce nu, (…)
Dimineață iese pe ușă la 8 și îl duce pe băiețel la grădi. Înainte, cel mic nu a vrut să mănânce (…)
Avem nevoie de educatori fericiți și de metode educative noi, neconvenționale, dacă vrem să creștem copii care să (…)
Dezvoltarea emoţională a copiilor de la o vârstă fragedă este vitală pentru evoluţia afectivă a adultului de (…)
Din cauza joburilor solicitante, părinţii nu au timp să se ocupe de copii, iar bonele în grija cărora sunt (…)
Copilul vine pe lume înzestrat cu o curiozitate copleșitoare. El vrea să descopere, să înțeleagă, să (…)