Convinsă de influența lor asupra business-urilor și echipelor, am dedicat în articolul de ieri un spațiu generos (…)
Trebuie să ne adaptăm din mers și să creștem odată cu schimbarea. Să ne dezvoltăm noi aptitudini, să creăm noi (…)
Un continuu antrenament, intens și stresant, pentru a face față schimbării. Așa pare, de 19 luni încoace, viața (…)
Mediul de business românesc s-a născut în haos și a avut nevoie de timp pentru a se inventa. A pornit confuz și a (…)
În urmă cu 32 de ani, asistam la ”facerea” unei lumi noi. Economie de piață, investiție, concurență, management, (…)
Work from home, cel mai mare experiment la care a fost supus până acum mediul de business, este pe cale să ia (…)
Modul clasic de lucru, cu un program 9-17, în care toată lumea să vină la birou, pur și simplu nu-și mai are (…)
Un model de lucru hibrid va fi un experiment fără precedent şi vom putea şti doar peste ani impactul pe care îl va (…)
Pandemia ne-a schimbat radical viața și a remodelat pe termen lung modul în care muncim. A pus o presiune uriașă pe (…)