VIDEO: “Bright Talks in Difficult Times” (VII). Guvernanța și resursele organizației de mâine
„Ce va fi după COVID-19? Macro-realitatea crizei din România” a fost tema ultimei ediții din seria întâi a (…)
„Ce va fi după COVID-19? Macro-realitatea crizei din România” a fost tema ultimei ediții din seria întâi a (…)
Foto: Precondo CA on Unsplash Una dintre intrebarile care se repeta cel mai des pe forumurile de discutii (…)
Imagine de martaposemuckel de la Pixabay Cadrele didactice tinere, lectori și asistenți universitari, care doresc (…)
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay Declanșarea pandemiei a apăsat pedala de accelerație în cazul digitalizării (…)
Revista HR Manager împreună cu Humanistic organizează joi 4 iunie, între orele 14.00–16.00, a doua ediție a (…)
Miercuri, 3 iunie, ora 20.00, regizoarea Chris Simion – Mercurian vă invită la primul ei atelier public. Cu titlul (…)
Imagine de PIRO4D de la Pixabay ”Norocu-i după cum și-l face omul” – proverb O parabolă a lui Democrit ne (…)
Ar putea fi un obiectiv pentru 2020. Indiferent de mărimea lor, organizațiile, dacă se dezvoltă sănătos, sunt (…)
Ceea ce in timpul pandemiei fusese un pic mai mult decat un simplu zvon, iata ca este acum cu un pas mai aproape de (…)