Studiu de caz. Libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene (I)
Domnul B, cetățean român, a locuit în Germania în perioada 2006-2011. În tot acest timp, (…)
Domnul B, cetățean român, a locuit în Germania în perioada 2006-2011. În tot acest timp, (…)
Elevii români au demonstrat de atâtea ori că suntem o ţară care poate mult. În 2014, la (…)
Încă din data de 25 aprilie 2014, a început a 9-a ediţie anuală a GPeC (Gala Premiilor eCommerce) (…)
Studenţii şi tinerii absolvenţi pasionaţi de tehnologie, vânzări sau marketing sunt aşteptaţi pe data de 9 (…)
Numărul doi mondial al industriei farmaceutice, Pfizer, care încearcă să preia grupul britanic AstraZeneca, (…)
Aproape 2.000 de miliarde de euro au fost cheltuite până în prezent pentru reunificarea Germaniei, (…)
Simfonia a IX-a, marea capodoperă a lui Beethoven, una dintre cele mai cunoscute partituri ale tuturor (…)
Fundația eMAG susține participarea lotului olimpic al României la fizică în competiția Asian Physics (…)
Robotul care se poate scufunda la o adâncime mult mai mare decât cea la care un om rezistă sub apă? (…)