Gândire pozitivă: cum să-ţi schimbi viitorul
Vrei să ai mai mult succes? Schimbă felul în care vezi lumea adoptând noi credinţe. Potrivit unui (…)
Vrei să ai mai mult succes? Schimbă felul în care vezi lumea adoptând noi credinţe. Potrivit unui (…)
Călătorii, cocktailuri, recepţii – la prima vedere, acestea ar fi principalele trei faţete ale vieţii de (…)
Air Berlin, a doua compania ca mărime din Germania, a fost nevoită să taie costurile şi să reducă numărul de (…)
Cine n-are ingineri, işi cumpără. Sau cel puţin asta este intenţia unor state precum Norvegia, Danemarca, (…)
Canon atinge, astăzi, o nouă performanţă a companiei în procesul de producţie, anume depăşirea pragului de (…)
Întotdeauna ne confruntăm cu o scădere de moral imediat după ce comitem o greşeală. Indiferent dacă suntem (…)
Nu putem pleca în vacanţă până când nu rezolvăm o problemă cu caracter prioritar – (…)
După un an şi jumătate de la tranşarea disputelor generate de celebra OUG 50, reprezentanţii Protecţiei (…)
Romanian Business Accelerator atrage atenţia că impunerea unor condiţii nejustificate investitorilor va scadea şi (…)