La ce duce criza de personal: Un director de hotel din Bucureşti serveşte la mese pentru că îi lipsesc doi ospătari
Criza de personal calificat din turism duce la situații inedite. Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat (…)
Criza de personal calificat din turism duce la situații inedite. Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat (…)
E duminică seară. Te aşezi în pat şi vrei să te relaxezi cu o carte bună sau un film antrenant, ori îţi (…)
Tinerii din generatia Z (nascuti intre anii 1995-2012) reprezinta segmentul care atrage tot mai mult atentia (…)
A XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 24 – 28 mai, (…)
În zilele noastre, cele mai multe, dacă nu chiar toate companiile, recunosc că schimbările climatice (…)
Avem ceasuri la mână, ceas la telefon, uneori ceas pe perete, poate unii dintre noi au şi clepsidre pe birou. (…)
Potrivit unui document de 18 pagini ce a circulat prin statele membre, o decizie privind orașele care vor găzdui (…)
Dacă dimineața te trezești gândindu-te cum să îți decorezi locuința, după prânz râvnești la (…)
A construit de la zero primul robot umanoid printat 3D, fără să ştie nimic despre acest domeniu. Francezul (…)